Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins drogat la volan. Aflat la volanul unui autoturism marca Volvo, acesta se deplasa în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 2H. Polițiștii l-au oprit în zona Gălănești, și pentru că aveau o serie de informații au decis să facă un control mai atent al mașinii. Nu au găsit nimic suspect, însă ulterior i-au cerut șoferului să scoată din buzunare tot ce avea, moment în care tânărul a aruncat un plic în care se aflau cristale, cel mai probabil droguri.
Bărbatul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest. Nu consumase alcool, dar la substanțe interzise a ieșit pozitiv la ,,metamfetamină”. A fost condus la sediul Spitalului Municipal Rădăuți, unde i s-au luat probe de sânge și urină. S-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiuni de ,,conducerea unui vehicul sub influnța substanțelor psihoactive”.