Un șofer în vârstă de 65 de ani, care se deplasa regulamentar la volanul unui autoturism VW, a căzut victimă accidentului rutier produs duminică seară, în jurul orei 21.30, la Dumbrăveni, pe drumul național care leagă Suceava de Botoșani. Din cercetările poliției a rezultat că mașina condusă de șoferul în vârstă de 65 de ani a fost lovită destul de violent din spate și proiectată în decor.
Mai concret, o șoferiță în vârstă de 35 de ani, din Dumbrăveni, care conducea un autoturism Ford, dinspre Salcea spre Dumbrăveni, nu a păstrat o distanță regulamentară și nu a fost atentă la trafic, cauză din care a intrat în coliziune cu VW-ul care circula în aceeași direcție de mers, în față, la volan fiind un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Suceava.
În urma impactului destul de violent, bărbatul de la volanul autoturismului VW a fost transportat la spital, în timp ce femeia nu a suferit leziuni.
Bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost diagnosticat cu un traumatism cranian și unul facial, plus câteva contuzii, primele investigații concluzionând că este vorba de leziuni ușoare.
Ambii conducători auto au putut fi verificați cu etilotestul și nu erau băuți.