Handbaliștii de la CSU Universitatea Suceava au obținut sâmbătă o victorie spectaculoasă în Liga Zimbrilor, iar rezultatele bune pe care le-au obținut până acum vor fi celebrate prin organizarea unui campionat universitar european în viitoarea Sală Polivalentă a Sucevei.
Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a fost prezent la meci împreună cu Lucian Harșovschi, candidatul la funcția de primar pentru viitorul mandat, dar și cu fostul rector al USV, Valentin Popa:
„Meciul de handbal masculin din Liga Națională dintre CSU Suceava si CSM Vaslui a fost unul dinamic, cu faze frumoase de joc. Suceava a câștigat cu scorul de 30 -28. Azi s-a confirmat forma bună în care se află echipa suceveană”, a apreciat Ion Lungu, care a adăugat că în prezent se construiește o echipa nouă, cu care sa jucăm și în Cupele Europene.
Tot referitor la construit, edilul Sucevei a precizat că în paralel evoluează bine lucrările la Sala Polivalentă Suceava, „unde vrem să organizăm un campionat universitar european, având în vedere că Universitatea Suceava a câștigat de 3 ori acest trofeu”.
Sala Polivalentă Suceava reprezintă cea mai mare investiție în infrastructură sportivă care se face în prezent în zona Moldovei, iar finalizarea acesteia este programată pentru decembrie 2024, după care vor trebui aduse dotările necesare dării în folosință.