Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 5 apr 2024 - Anul XXIX, nr. 80 (8609)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Artă vizuală

Expoziția „Obiectul”, realizată de Iulian Copăcel și curatoriată de Alexandru Ovidiu Vintilă, poate fi vizitată la Biblioteca Bucovinei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Publicul sucevean și nu numai poate să viziteze gratuit până la sfârșitul lunii aprilie, la Galeria Bibliotecii „I.G. Sbiera” din Suceava, Expoziția „Obiectul”, realizată de artistul vizual ieșean Iulian Copăcel și curatoriată de scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni.

La vernisajul expoziției, ce a avut loc în prima zi din aprilie, a participat un public numeros, mulți tineri liceeni deschiși către dialog, interesați să afle lucruri noi despre artă. Pe lângă tineri, la vernisaj au fost prezenți membri ai Societății Scriitorilor Bucovineni, printre care scriitorii Doina Cernica, Alis Niculică, Constantin Horbovanu etc. Nu au lipsit de la eveniment nici profesorii de limba și literatura română Alina Pintilii, Marius Pintilii (director al Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni), precum și prof. Mihaela Beșa (director al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava).

Poetul, graficianul, doctorul în istoria Bucovinei Constantin Hrehor a venit și a văzut expoziția înainte de vernisaj. Criticul literar și profesorul Isabel Vintilă, specialist în avangarda istorică, a ținut, de asemenea, un excurs despre arta abstractă a lui Iulian Copăcel.

Managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, dr. Gabriel Cărăbuș, a fost și de această dată alături de Societatea Scriitorilor Bucovineni, arătând și demonstrând că este deschis întotdeauna actului cultural de calitate.

 

„Ansamblul de figuri, înlănțuite într-un dans frenetic, cumva ritualic”

Publicul prezent la vernisaj a aflat că „Obiectul” lui Iulian Copăcel cuprinde treisprezece tablouri care se succed, formând, de fapt, o imagine unică, artistul sesizând, așa cum preciza Alexandru Ovidiu Vintilă, că totul are legătură cu totul, că suntem captivi într-un organism viu care se schimbă în permanență și în interiorul căruia regulile jocului se modifică la nesfârșit”. Curatorul expoziției a mai precizat în deschiderea vernisajului că „artistul Iulian Copăcel se desfășoară și ajunge la <Obiectul> de față pornind de la desenul concret peste care, fin prestidigitator, suprapune schema abstractă. Ansamblul de figuri, înlănțuite într-un dans frenetic, cumva ritualic, conturat cu migala unui desenator pasionat, doar se întrevedere, e tonul unei lumi pe care îl acoperă o altă lume, cea generală, mulțimea uniformizată, vacarmul unor spirite impersonale, calpe. Dansul surprins în compoziția plastică e tendința omului de a lupta cu inerția, de a fi personal, de a se salva, de a deveni el însuși. Din acest motiv, aș numi arta sa, acest <Obiect>al lui Iulian Copăcel, drept o poetică a sinelui, fără doar și poate, întemeiată existențial, <un act al profunzimii> (Bachelard), o dispunere înspre și în sine, o obiectivare care îi oferă autorului posibilitatea să se echilibreze ființial”.

 

„Arta nu ar trebui explicată, ci mai degrabă lăsată să se prezinte singură”

Artistul vizual Iulian Copăcel a mărturisit în cadrul întâlnirii prilejuite de vernisajul expoziției că arta nu ar trebui explicată, ci mai degrabă lăsată să se prezinte singură, adusă mai aproape de public, dezvăluită, fără artificii. Faptul că publicul sucevean a fost preponderent tânăr l-a încântat pe artistul plastic ieșean, care a subliniat faptul că astfel de întâlniri culturale îl inspiră pentru proiectele viitoare.

Criticul literar Isabel Vintilă a adăugat că expoziția „Obiectul” este dedicată mai ales omului aflat într-un dinamism continuu și că Iulian Copăcel nu surprinde doar această evoluție continuă a ființei umane, ci și „lumile multiple în care trăim. Corpurile feminine imortalizate într-un dans ascensional sunt alăturate unor alte siluete antropomorfe peste care Iulian Copăcel desenează în tușe eliberate de convenții, sentimente, atitudini, stări de spirit”.

Artistul vizual Iulian Copăcel (https://iuliancopacel.com/) este licențiat Colegiul de Arte „Octav Băncilă” Iași, Departamentul de Artă Grafică, în 1993, și absolvent al Universității de Arte „George Enescu” Iași, Promoția 1998. Din 2007 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași. Artistul a participat, începând cu anul 1997, la diferite expoziții în țară și în străinătate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Expoziția „Obiectul”, realizată de Iulian Copăcel și curatoriată de Alexandru Ovidiu Vintilă, poate fi vizitată la Biblioteca Bucovinei.
 Vizualizări articol: 412 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Expoziția „Obiectul”, realizată de Iulian Copăcel și curatoriată de Alexandru Ovidiu Vintilă, poate fi vizitată la Biblioteca Bucovinei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei