Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat stadiul lucrărilor de modernizare a drumului axial dintre Suceava și Dolhasca. Gheorghe Flutur a precizat că în cursul zilei de miercuri s-a aflat din nou printre muncitori și printre constructorii de pe șantierul de modernizare a acestui drum județean. „Pot spune că s-au mobilizat foarte bine constructorii. Se toarnă asfalt în zona Luncușoara – Udești, iar în felul acesta se rezolvă problema prafului pentru locuitorii din zonă. De asemenea se toarnă asfalt între Udești și Liteni. De precizat că la Liteni se lucrează și în zona sensului giratoriu din centrul orașului, sens giratoriu amenajat de primarul Tomiță Onisii. În același timp, constructorii m-au anunțat că, având în vedere stadiul lucrărilor în zona Ipotești – Bosanci, joi vor turna asfalt masiv și pe această rută. A fost o perioadă de disconfort pentru populație, dar mobilizarea din ultima perioadă a firmelor de construcții mă face să fiu optimist și să spun că în următoarele 3 luni de zile lucrările se vor apropia de final”, a precizat Flutur.
El a reamintit că valoarea totală a proiectului pentru modernizarea drumului axial pe ruta Dolhasca – Suceava – Dărmănești este de 63 milioane de euro, din care 30 milioane de euro bani europeni, diferența fiind bani din bugetul CJ Suceava. Cu o lungime de 75 km, drumul deservește o populație circa 137.000 de locuitori. Proiectul are 11 poduri, din care 6 noi și 5 reabilitate, dintre care cele de la Dolhasca și Dărmănești traversează râurile Siret și respectiv Suceava. În total sunt peste 1.600 de intrări în curțile oamenilor care au acces la drumul județean. Gheorghe Flutur a precizat că proiectul prevede și 19 stații de transport public unde vor opri autobuzele și microbuzele care transportă pasageri de pe raza județului Suceava. El a mai precizat că pe traseul drumului vor fi doi kilometri de lizieră, perdele de protecție împotriva viscolului, foarte multe lucrări de artă, șanțuri, șanțuri cu rigolă dalată, ziduri de sprijin și parapete. Președintele CJ Suceava a declarat că termenul final la care constructorul s-a angajat că va finaliza lucrările este 15 august 2024.