Nu mai puțin de 102 amenzi au fost aplicate de polițiști în urma unor razii de amploare care au avut loc în Vatra Dornei, în cursul zilei de joi, 21 martie. Amenzile, în valoare totală de peste 65.000 de lei, au fost aplicate pentru încălcări ale legislației în diferite domenii de activitate. Au fost legitimate 230 de persoane și au fost controlate 210 autovehicule, fiind testați cu aparatele etilotest/drugtest 91 de șoferi.
Polițiștii au ridicat 7 permise de conducere, iar 10 șoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare.
”Dispozitivul constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, teraselor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal. Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și implicit generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunității. De asemenea, s-a urmărit combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieței și a bazarului, prevenirea și combaterea comerțului ilicit și prevenirea și combaterea infracțiunilor/contravențiilor la regimul silvic”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
La acțiunea de joi au participat polițiști, jandarmi, lucrători de la Garda Forestieră și Ocolul Silvica Vatra Dornei, dar și de la RAR și ISCTR, precum și un polițist local.