Omul de afaceri Dan Marcu, candidat din partea AUR pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți, spune că lipsa de viziune a actualei conduceri a administrației publice locale este cronică. Practic, sunt doar studii de fezabilitate pentru care s-au cheltuit sume mari de bani, dar care nu sunt urmate și de chestiuni practice.
”Un proiect care este realizat doar pe paginile de socializare, respectiv amenajarea și dezvoltarea zonei centrale a municipiului Rădăuți, este poate cel mai bun exemplu. Deși edilul nostru, împreună cu echipa sa de administrare municipală, dorește să intre în istoria municipiului cu realizări mărețe, se pare că va intra în analele istoriei cu un număr mare de eșecuri administrative caracteristice tuturor realizărilor partidului din care face parte, PNL”, a menționat Dan Marcu.
Potrivit acestuia, prin contractul încheiat în data de 22 iunie 2023, administrația locală plătește o sumă exorbitantă, în valoare de 134.800 de lei, la care se adaugă TVA în valoare de 25.612 de lei (aproximativ 33.000 de euro în total) doar pe studiul de fezabilitate pentru amenajarea zonei centrale.
”Se pare că domnul primar poate realiza cel mai ușor și în scurt timp doar studii de fezabilitate la preturi anormal de mari, iar în rest doar moloz, gropi și șanțuri neașteptate. Aceasta este realitatea nefardată și cu care rădăuțenii se confruntă zi de zi, ceas de ceas. Or, această destrăbălare pe banul public trebuie să înceteze”, a mai arătat candidatul AUR pentru funcția de primar al Rădăuțiului.
Dan Marcu a dezvăluit că în momentul în care va ajunge în fruntea Primăriei Rădăuți nu va mai permite ca proiectele să se deruleze doar la nivel de rețea de socializare, ci vor fi implementate cu simț de responsabilitate. Unul din aceste proiecte este înființarea unei creșe, cu minim 100 de locuri, iar al doilea prevede realizarea unui centru de zi de tip after school pentru copiii defavorizați.
”Sunt lucruri care în Rădăuți lipsesc și de care este mare nevoie. Și nu sunt singurele lipsuri ale orașului, dar fiecare va fi punctat la timpul potrivit, iar soluțiile de rezolvare a acestor probleme le-am identificat împreună cu echipa cu care am plecat pe acest drum. Rădăuțenii trebuie să aibă încredere că se poate și vom reuși”, a transmis omul de afaceri Dan Marcu.