Ne-am obișnuit să reacționăm prin comportamente automate față de situațiile din viață cu care ne confruntăm. Foarte probabil vom avea tendința, cel puțin în unele domenii ale vieții, să reacționăm fără să ne gândim, fără să luăm în calcul că s-ar putea să avem, de fapt, mai multe opțiuni. Acest lucru se poate întâmpla din diverse motive. În primul rând, considerăm adesea că sentimentele sunt indicii că trebuie să acționăm într-un anumit mod (evitare când suntem anxioși, blocare când suntem triști etc). În al doilea rând, comportamentele noastre pot deveni obiceiuri consolidate prin repetare.
O parte importantă a unei vieți ghidate de valori este să ne dăm seama că acțiunile noastre sunt alegeri, chiar dacă nu simțim asta. Ne putem întreba în orice moment: „Oare vreau cu adevărat să fac asta acum?” Dacă jucăm de patru ori la rând un joc pe calculator, în loc să facem munca plănuită pentru ziua respectivă, ne putem întreba dacă așa ne dorim să ne petrecem timpul sau dacă vrem să facem o altă alegere.
Recunoașterea faptului că alegerile ne aparțin este deosebit de importantă atunci când vrem să ne trăim viața într-un mod care s-ar putea să nu fie satisfăcător pe moment, dar care ne poate oferi beneficii mai mari pe termen lung. Oricine a încercat vreodată să adopte o dietă sănătoasă știe că acest lucru presupune alegerea de a nu mânca ceea ce vrei să mănânci pe moment, în schimbul satisfacției pe termen lung. Sau atunci când ne dorim să întâlnim pe cineva special, dar nu ne trage inima să mergem la o primă întâlnire, va trebui să facem acest lucru chiar dacă nu avem acum un interes sentimental față de altcineva.
Ați hotărât vreodată să vă schimbați comportamentul, după care ați acționat contrar acestei decizii și v-ați simțit descurajați? Trebuie ne dăm seama cum să răspundem inevitabilelor „declinuri” pe care le vom comite, încălcându-ne angajamentele. Indiferent cât de puternic este angajamentul nostru, este tipic uman să existe momente în care să acționăm în moduri incompatibile cu valorile noastre, să revenim la obiceiurile anxioase și să comitem greșeli. Prin urmare, este util să ne considerăm angajamentul mai degrabă o intenție decât o acțiune. Așadar, ne putem lua angajamentul să ne îmbunătățim forma fizică, chiar dacă hotărâm să nu mergem la sală fiindcă am stat până târziu în noaptea precedentă. Acest lucru ne permite să ne păstrăm angajamentul, astfel încât a doua zi să acționăm corespunzător, în loc să ne facem atâtea reproșuri și să renunțăm cu totul.
S-ar putea să ne întrebăm asupra căror acțiuni să ne concentrăm pentru a începe o viață orientată spre ceea ce contează pentru noi. Este posibil ca unele dintre valori (de exemplu, a avea o relație intimă, accesibilă emoțional, deși în prezent suntem celibatari) să ni se pară prea mari pentru a fi abordate, iar pe altele (alimentația sănătoasă, de exemplu) să le considerăm prea mici pentru a ne concentra energia asupra lor. Ideal este să găsim un echilibru între valorile mai mărețe și valori mai mici, mai concrete, care pot fi abordate mai ușor. În acest fel, vom putea să ne bucurăm de satisfacția abordării unor acțiuni mai ușor de gestionat – care au fost neglijate până acum și care ne pot ajuta să ne menținem motivația – și să urmărim schimbările în alte domenii mai dificile sau mai complexe. Poate fi tentant să lăsăm deoparte, pentru mai târziu, zonele mai ample, dar, întrucât aceste zone sunt, de multe ori, cele care contează cel mai mult, este, totodată, util să le păstrăm în minte și să efectuăm încet schimbări în aceste privințe.
Pe măsură ce vom conștientiza alegerile pe care le facem și ne vom asuma angajamentul să întreprindem acțiuni importante în anumite domenii ale vieții, vom descoperi, fără îndoială, că ne confruntăm cu o serie de obstacole aparente. Unele obstacole vor fi interioare, altele exterioare.
Obstacolele interioare sunt gândurile, sentimentele sau senzațiile care ne fac să credem că nu putem realiza un anumit lucru. Aceste obstacole pot fi abordate prin cultivarea disponibilității, înțelegerea funcției emoției, disponibilitatea de a renunța la nevoia de control sau capacitatea de a vedea gândurile drept ceea ce sunt, și nu ca pe niște afirmații adevărate.
Dacă am descoperit obstacole externe în calea acțiunilor importante identificate, ne alocăm câteva minute pentru un exercițiu brainstorming, prin care să identificăm posibilele căi de urmat și le notăm în carnet. Vom nota tot ce ne trece prin minte, oricât de bizar ar suna. Apoi, vom analiza lista și o vom alege pe prima cu care vrem să începem.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com