Numărul opt este considerat a fi unul al prosperității, succesului, iar lansarea celei mai noi ediții a revistei „Pentru Localnici” a fost sub semnul acestei cifre considerate norocoase. O ediție care are pe copertă unul dintre cei mai importanți oameni din Suceava, Mihai Dimian, noul rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, iar în pagini, numeroase evenimente care urmează, exemple de afaceri locale de succes, prezentarea unor personalități locale, din antreprenoriat dar și din cultură, dar și idei de petrecere a timpului liber.
Evenimentul de lansare a avut loc la Camera de Comerț și Industrie Suceava, în prezența a numeroși invitați, unii regăsiți în paginile actualei reviste, alții în edițiile anterioare. Ca de fiecare dată, au predominat reprezentanții mediului de afaceri, dar și cei ai administrației locale și județene, alături de oameni politici, inclusiv din Parlamentul României.
„Pentru localnici este un proiect pe care l-am inițiat împreună cu echipa Viva FM în urmă cu șase ani, acum a devenit deja un brand cunoscut. Ne-am propus să aducem oamenii împreună, să-i ajutăm prin mediatizare. Nu este doar o revistă, este o componentă a unui proiect mai amplu, care implică și prezența la radio și online”, a spus Petre Gherman, inițiatorul proiectului, care i-a invitat pe cei prezenți să se implice într-o dezbatere publică pe tema „Partea plină a paharului”.
„Eu am trăit în Timișoara mai bine de 30 de ani, iar în urmă cu șapte ani am venit la Suceava, am văzut că e bine și am rămas aici. Nu rămâneam aici dacă era rău, dacă orașul nu avea ce să îmi ofere – am rămas pentru că am descoperit oameni frumoși, cultură, teatru, afaceri promițătoare, mâncare bună...Lucruri pe care uneori, stând într-un loc, care e casa noastră, nu le mai vedem. Ni se pare că în altă parte e mai bine...”, a explicat Petre Gherman ideea de la care a pornit tema dezbaterii, moderată împreună cu Marius Cocoș.
Invitat să ia cuvântul, primarul Sucevei, Ion Lungu, a remarcat faptul că adeseori se confruntă cu această realitate, în care unii cetățeni văd doar părțile negative și deloc cele pozitive, iar cele mai multe aprecieri vin de la cei care vizitează orașul, venind din alte părți. Iar cel mai recent exemplu este cel al ambasadoarei SUA în România, Kathleen Kavalec, care a venit cu foarte multe aprecieri referitor la ce a găsit aici.
„Nouă ni se pare că totul e banal, nimic nu e bun... Unii mereu critică că de ce nu s-a făcut, iar când se face și îi pui în fața faptului împlinit spun că nu s-a făcut bine, că trebuia altfel...Totdeauna este loc de mai bine și ne putem dori perfecțiunea, dar într-un fel vezi lucrurile la un moment dat și altfel după o anumită perioadă...”, a spus Ion Lungu, care a ținut să felicite echipa din spatele proiectului pentru realizarea unei ediții foarte reușite.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, subprefectul Cristian Șologon, a remarcat utilitatea revistei, prin care sunt promovate afaceri locale, cărora le-a urat „să nu se oprească la marginea județului”.
Vicepreședintele CJ Suceava Neculai Barbă a apreciat faptul că multe pagini sunt alocate promovării culturii și evenimentelor, care, fiind promovate, aduc rezultate mai bune și celor din mediul de afaceri, inclusiv prin dezvoltarea turismului.
Noul rector al USV, Mihai Dimian, a avut cea mai amplă intervenție, în care a vorbit atât de evoluția în timp a învățământului superior, de planurile pe care le are cu Universitatea și de oportunitățile de care se bucură noile generații.
Președintele executiv al CCISV, Lucian Gheorghiu, expertul contabil Loredana Mihăilă, senatorul Gheorghiță Mîndruță, deputatul Bogdan Gheorghiu, managerul Policlinicii Bethesda, Vasile Pușcașu, dar și mulți alții au luat cuvântul pe tema propusă, venind cu informații noi și diferite idei.
Revista „Pentru localnici”, tipărită în 3000 de exemplare, care se distribuie gratuit, în diverse locuri publice, la sedii ale facerilor locale și la evenimente, este un proiect susținut de rețeaua radio Viva FM, realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava.
Fiecare număr al revistei prezintă antreprenorii locali și povești de succes, cu scopul de a susține consumul de produse locale și de a dezvolta o comunitate conștientă de importanța dezvoltării economiei locale.