Două afecțiuni pulmonare, sindromul de apnee în somn și fibroza pulmonară, pentru care pacienții erau trimiși în clinicile universitare, se pot diagnostica și trata de acum înainte de către medicii pneumologi ai Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Instituția medicală a informat vineri, printr-un comunicat de presă, că a achiziționat dispozitive medicale care permit acest lucru. Este vorba despre poligraf, aparat de ventilație cu presiune pozitivă și aparat pentru decelarea transferului gazos prin membrana alveolo-capilară (DLCO). Poligraful este un dispozitiv care monitorizează și înregistrează parametrii fluxului respirator, ai activității toracice, ai saturației în oxigen, ai sforăitului, ai frecvenței cardiace și ai poziției corpului. Împreună cu aparatul de ventilație cu presiune pozitivă se folosește pentru diagnosticul și tratamentul sindromului de apnee în somn.
Aparatul pentru decelarea DLCO poate fi folosit în mai multe afecțiuni, printre care boala pulmonară obstructivă cronică și astmul bronșic, dar și în diagnosticul și tratamentul fibrozelor pulmonare. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a subliniat că pentru fibrozele pulmonare pacienții erau până acum trimiși la clinicile universitare deoarece inițierea și monitorizarea la 3 luni a tratamentului cu antifibrotice necesita decelarea DLCO.
Medicul-șef al secției Pneumologie, dr. Sorin Nicolae, a precizat că sindromul de apnee în somn se diagnostichează prin polisomnografie/poligrafie de către medici cu atestat în managementul general, clinic și terapeutic al tulburărilor respiratorii în timpul somnului, care realizează și monitorizarea terapiei. Potrivit doctorului Nicolae, riscurile netratării acestei patologii sunt următoarele: 3% dintre pacienți mor în accidente auto din cauză că adorm la volan; 3-6 % dintre pacienți fac stop cardio-respirator; dezvoltarea de accidente vasculare cerebrale; hipertensiune arterială necontrolabilă; diabet zaharat dezechilibrat și greu de tratat; infarct miocardic, aritmii; deteriorare neurocognitivă.
Medicul a explicat că terapia CPAP (ventilație cu presiune pozitivă) implică folosirea pe timpul nopții a unui aparat care introduce în căile respiratorii aer cu presiune pozitivă, menținându-le permeabile în timpul somnului.
În ceea ce privește fibroza pulmonară, aceasta se referă la un grup de peste 200 de afecțiuni respiratorii și se diagnostichează și monitorizează în special prin tomografie computerizată cu înaltă rezoluție și explorare funcțională respiratorie (spirometrie, teste funcționale complexe). „Netratată, fibroza pulmonară duce la insuficiență respiratorie cu necesar de oxigen, hipertensiune pulmonară, insuficiență cardiacă dreaptă, tromboembolism pulmonar, pneumotorax, infecții pulmonare severe, cancer pulmonar. Tratamentul actual include folosirea de agenți antifibrotici, iar monitorizarea acestuia presupune efectuarea periodică a tomografiei computerizate și DLCO”, a arătat dr. Nicolae.
Spirometria este principala metodă de diagnostic și monitorizare a afecțiunilor respiratorii obstructive (astm bronșic, boala pulmonară obstructivă cronică) și contribuie, alături de anamneză și examenul clinic, la stabilirea celui mai potrivit tratament pentru pacienții care suferă de aceste afecțiuni.
Noile servicii pot fi accesate de pacienți prin Ambulatoriul de Pneumologie, cu programare la nr. de telefon 0737411024, atât cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cât și la cerere, contra cost. Spirometria costă 25 de lei și DLCO costă 100 de lei.
Pentru diagnosticarea sindromului de apnee în somn, pacientul primește poligraful acasă o noapte, după care datele sunt descărcate a doua zi și interpretate de medicul pneumolog, care va recomanda terapia cu presiune pozitivă (CPAP) în cazul confirmării diagnosticului. Aparatul de CPAP va putea fi achiziționat sau închiriat de pacient de la distribuitori autorizați.
„Pentru pacienții care doresc servicii medicale la cerere, trebuie de știut că prețurile practicate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava sunt semnificativ mai mici decât cele ale clinicilor private, pentru a ajuta și pacienții cu venituri mici care nu beneficiază de asigurare de sănătate”, se mai arată în comunicatul remis de spital.