Un echipaj de la Departamentul de Jandarmi Rădăuți a intervenit vineri, în jurul orei 13,00, în sprijinul unui copil în vârstă de doar 3 ani care se afla în pericol. Jandarmii au observat, pe Strada Călărași din municipiul Rădăuți, un copil care se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile, nefiind însoțit de nici o persoană.
Pentru că micuțul era singur, jandarmii l-au luat la sediul Detașamentului Rădăuți, unde l-au învelit cu o pătură și i-au oferit de mâncare.
”Cu sprijinul Poliției Municipiului Rădăuți și al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, jandarmii i-au identificat părinții, care erau extrem de îngrijorați și care au declarat că fiul lor a dispărut din curte în timp ce se juca”, a declarat sergent major Roxana Iuliana Botezatu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.