Astăzi, începând cu ora 13.00, la Galeria Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică „Paralele”, realizată de îndrăgitul artist plastic Radu Bercea, un nume de referinţă în mediul artistic sucevean şi naţional. De această dată artistul humorean va surprinde din nou publicul cu lucrări în care îmbină elemente de grafică, pictură şi compoziţie, tablouri realizate în tehnici originale, inovative, cu care artistul ne-a obișnuit. ”Îngerii” sunt cei care l-au călăuzit de această dată pe drumul creației, iar tablourile expuse vă vor convinge de valoarea inspirației autorului octogenar. Evenimentul va fi prezentat de scriitorul Cezar Straton, iar moderator va fi gazda vernisajului, directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș.