Suceveanca Ana Creangă, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București, specializare - compoziție clasică și chitară, va susține vineri, 15 martie 2024, de la ora 19:00, concertul„Umblet”, la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub.
„Umblet” este mai mult decât un concert, este o întoarcere la rădăcini, o explorare a legendelor și simbolurilor care ne leagă de trecut. „Ana Creangă ne va purta prin curțile nobiliare ale secolelor XII-XV, pe străzile vibrante din Malaga, printre cântecele Japoniei și dansurile argentiniene. Fiecare notă și acord va fi o fereastră deschisă spre țărmuri îndepărtate și vremuri demult apuse”, au transmis organizatorii.
Ana Creangă, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București, a participat la numeroase concerte și festivaluri naționale și internaționale, iar compozițiile sale sunt influențate de muzica veche, clasică și modernă.„Mă surprind povestind uneori, prin sunet, despre tot ce prin cuvânt și-ar pierde sensul: sunt acolo locuri în care mi s-a întâmplat să mă aflu, povești abia auzite pe care încerc să le dau mai departe, chiar și câte ceva din oamenii pe care am șansa să-i întâlnesc.
Nici cele întâmplate pe scenă nu mai depind, de la o vreme, doar de mine, de omul de pe scenă. Câte o privire aruncată de undeva din public, sau ploaia ce se lasă, parcă, invocată prin cântec, întregesc acea trăire care să ne cuprindă pe toți deopotrivă: indiferent de care parte a cortinei ne-am afla”, a declarat Ana Creangă. „Nu ratați ocazia de a fi parte din această experiență unică. Intrarea se face pe bază de donație sau suport artist”, transmit reprezentanții Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub.