Un șofer care se deplasa haotic și punea în pericol traficul a fost blocat de alți conducători auto la intersecția străzilor Ana Ipătescu cu strada Mitropoliei, în dreptul Bibliotecii Bucovinei din municipiul Suceava. S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 14.40.
La volan era un bărbat în vârstă de 73 de ani, care părea a fi băut, dar care a refuzat recoltarea de probe biologice. De precizat că Vasile Iuzic, în vârstă de 73 de ani, din Suceava, a mai fost implicat în incidente asemănătoare în traficul din Suceava, e drept cu destul de mulți ani în urmă.
Poliția a fost sesizată cu privire la acest caz în urma unui apel la 112. Șoferul unui Peugeot fusese blocat de alți doi șoferi, unul plasându-se în fața sa, iar unul în spatele său.
Martorii au precizat că acesta are o deplasare sinuoasă și că este un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Bărbatul în vârstă de 73 de ani a refuzat să sufle în etilotestul polițiștilor rutieri care au ajuns la fața locului și apoi a refuzat și recoltarea de probe biologice, la Spitalul Județean Suceava.
Bărbatul nu a mai putut refuza și deplasarea la Poliția municipiului Suceava, unde i s-a întocmit dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge”.
Această infracțiune este pedepsită mai aspru decât infracțiunea de consum de alcool în sine, în sensul că nu este prevăzută și amenda penală, ci doar închisoarea de la 1 la 5 ani.