N-ai economisit... vine Dan!

Tranziția spre energia curată este un proces benefic, atât pentru planetă în ansamblu, cât și pentru fiecare țară în parte pe termen lung, dar o problemă care nu se discută, cel puțin în România, este cea a efectelor reducerii consumului de combustibili fosili. Mă refer la costurile financiare ale tranziției, dar și la cele sociale prin dispariția a milioane de locuri de muncă și transformarea unor zone de producție în "mormane de fier vechi", cum spunea un premier român. Mai este necesară și o schimbare de mentalitate foarte rapidă care se va dovedi un moment greu de trecut, mai ales pentru cei în vârstă, care sunt în fața unui "nou început". Dar să le luăm pe rând!

Costurile economice, practic de necuantificat, vor fi (și sunt deja în industria carboniferă!) legate de reconversia industrială, noile tehnologii, ecologizarea zonelor de producție, recalificarea și relocarea forței de muncă etc. În ce măsură actualele capacități de producție vor putea fi folosite în alte scopuri? Vom mai putea utiliza petrolierele, spre exemplu? Sau rezervoare de combustibil? Ce vom face cu exploatările miniere? Le închidem și ecologizăm? Am pus puține întrebări și este evident că sarcina financiară este incredibilă și nu poate fi acoperită decât pe termen lung.

Costurile sociale sunt foarte mari și practic imposibil de evaluat cu o marjă de eroare rezonabilă. Ce se va întâmpla cu orașele petroliștilor din lumea largă și ale industriei adiacente (rafinării, construcții de petroliere sau instalații de exploatare etc.)?

Efectul reducerii activității în minerit îl cunoaștem în România, dar și în județ. La nivel planetar se estimează că aproximativ 600 de milioane de persoane sunt cuprinse în activitățile de exploatare, transport și vânzare a combustibililor fosili, a căror epocă stă să apună. Dramele sociale sunt de neinvitat! Iar politica socială a statelor, indiferent de costuri, trebuie să atenueze impactul asupra vieții cetățenilor afectați. Câte națiuni sunt pregătite în sensul constituirii de fonduri pentru tranziția socială, dar și prin organizarea de instituții responsabile în acest sens?

Viitorul "verde" va determina și o reașezare geopolitică a națiunilor pe planetă. Importanța strategică a marilor deținători de rezerve energetice (Arabia sau Iran, Irak, Rusia, Emiratele Arabe Unite etc.) va scădea simțitor, iar șantajul OPEC va deveni o amintire, ca toate monopolurile. Scăzând importanța petronațiunilor, în mod normal va crește rolul altor țări pe plan mondial care vor fi, sper și se preconizează, cele cu relevanță mare pe plan tehnologic, al cercetării, dezvoltării și al producției de vârf. Și mi-ar plăcea ca Japonia, Coreea, dar și zona noastră să devină lideri economici în lumea multipolară!

Nu cred că vom scăpa de convulsiile internaționale generate de trecerea spre o lume supertehnologizată și a unor economii bazate pe inteligența artificială, biotehnologie, cipuri performante etc. În istorie, revoluțiile industriale au fost urmate de conflicte. Pentru a nu repeta aceste tranziții brutale, statele și organismele internaționale ar trebui (o fac doar parțial!) să pregătească, gestioneze și să atenueze impactele violente. Normal ar fi ca trecerea la utilizarea noilor forme de energie să se facă pe termen mediu, dar va avea răbdare societatea umană în goana după profit?

Este necesar un termen mediu pentru a "construi" noul mixt energetic (combinație de mai multe surse de energie!) pentru a avea siguranța în aprovizionare. Dacă ne axăm pe energia eoliană, cea solară și hidro (cele mai "verzi" forme!), ce ne facem dacă nu bate vântul, este înnorat sau nu plouă? Trebuie menținute și centrale pe gaz, nucleare (mai puțin poluante!) până la o soluție radicală (hidrogen, fuziunea nucleară etc.), care este de perspectivă medie!

În final, aș întreba unde este România în "marșul" mondial spre energie verde. Stă bine! În media UE și peste cea planetară. Unul din puținele domenii!!!

Dan Strutinschi