Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava se confruntă aproape permanent cu noi probleme pe linie de evoluție a bolilor, în ultima perioadă cea mai problematică fiind zona Fălticeni.
Dacă datele din teren indică stingerea focarului de gripă aviară, care a ucis foarte multe lebede pe de lacurile din zona Fălticeni, în ultima perioadă s-au înregistrat mai multe cazuri de mortalitate la oi, provocate de enterotoxiemia anaerobă, o boală infecțioasă cauzată de bacterii anaerobe, cunoscută popular și ca ”boala mațelor roșii”.
Este o boală care determină o mortalitate rapidă și care a făcut deja pagube mari unor crescători de oi din localități din zona Fălticeni.
În cazul acestei boli, soluția vaccinului există și este eficientă.
”Având în vedere că este o boală care produce pagube, recomandăm vaccinarea, care este facultativă, dar necesară. Le recomand tuturor crescătorilor de oi din județ să facă această vaccinare, având în vedere că există o evoluție certă a bolii”, a declarat doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava.
O campanie de recoltare a efectivelor de vulpi a confirmat prezența virusului rabiei la una din vulpile împușcate pe Fondul de Vânătoare Bunești, deci tot în zona Fălticeni.
Această campanie efectuată cu sprijinul personalului de vânătoare a avut scopul de a verifica eficiența vaccinării antirabice a vulpilor. Anterior, s-a realizat o campanie de vaccinare antirabică a vulpilor prin momeli vaccinale aruncate din avion, dar și plasate în zona vizuinilor.
După cum se știe, virusul rabiei este mortal la toate animalele și reprezintă un mare pericol și pentru om.
Deși cazul vulpii cu rabie de la Bunești a fost unul singular dintr-un total de aproximativ 50 de exemplare recoltate prin împușcare, există certitudinea că virusul turbării este prezent în zona Bunești – Fălticeni.
”Fac apel la deținătorii de animale, și mai ales la proprietarii de stâne din zonă, să își deparaziteze și să-și vaccineze antirabic efectivele de câini. De asemenea, dacă se observă vulpi care se apropie nefiresc de stâne, sunt semne de întrebare privind prezența rabiei”, a declarat Sorin Mihai Voloșeniuc.
El a îndemnat la prudență și cu privire la gripa aviară, având în vedere că există un focar activ la păsări domestice în județul Botoșani.
Din fericire, în ultimele săptămâni, nu au mai fost găsite lebede moarte pe lacurile din Fălticeni, existând efective consistente care par a fi trecute prin boală.
”Cel mai important este ca sucevenii să ne anunțe dacă observă animale sau păsări bolnave sau moarte, mai ales dacă este vorba de mai multe cadavre”, a îndemnat directorul DSVSA Suceava, amintind că există în acest sens un dispecerat non-stop - 0230-522848.