Un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns miercuri dimineață la spital după ce mopedul pe care îl conducea a intrat într-o mașină. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 9.00, în apropiere de reprezentanța Toyota din Șcheia. Motociclul condus de tânăr a intrat într-un autoturism marca VW Bora, condus de un bărbat de 47 de ani. În urma impactului, adolescentul a ajuns pe carosabil și a fost nevoie de intervenția unui echipaj medical. După ce a fost monitorizat și i s-a acordat primul ajutor, tânărul a fost transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Aici a fost diagnosticat cu contuzie coloană cervicală și traumatism umăr drept.
Mopedistul și șoferul au fost testați cu aparatul etilotest, care a arătat că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. Adolescentul avea permis de conducere valabil pentru mopedul pe care îl conducea. La fața locului au mers pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Polițiștii urmau să stabilească motivele accidentului și cine se face vinovat. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers zeci de minute, iar după ce polițiștii au finalizat cercetările la fața locului circulația a revenit la normal.