Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este de părere că județul Suceava are perspective reale de dezvoltare în următorii ani, și asta pentru că se află pe traseul a două autostrăzi, dar și pentru că mai sunt în derulare multe alte proiecte de investiții.
”Am primit cu deosebită satisfacție vestea că la nivelul Consiliului tehnico-economic din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost avizat studiul de fezabilitate pentru tronsonul Pașcani-Suceava din Autostrada Moldovei. Mai mult decât atât, acum avem certitudinea că secțiunea Pașcani-Suceava va începe din nord-vestul municipiului Paşcani și va merge până în estul municipiului Suceava, unde se va conecta cu viitorul drum de mare viteză Suceava-Siret. Așadar, nu mai este nici un dubiu că Autostrada Moldovei va lega Bucureștiul de Punctul de Trecere a Frontierei de stat de la Siret”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul sucevean crede că în mare măsură meritul pentru tot ceea ce se petrece este al administrației publice liberale, condusă de Gheorghe Flutur și susținută de parlamentarii PNL.
”De ce astăzi PNL poate, iar în trecut, cu alte administrații, nu s-a putut face mai nimic bun pentru suceveni? De ce ajunsesem să fim arătați cu degetul ca polul sărăciei și subdezvoltării din România? De ce astăzi județul Suceava este pe traseul a două autostrăzi, are drumuri modernizate, spitale la standarde europene și școli tot mai dotate și mai atrăgătoare pentru copii? De ce Suceava a devenit model de administrație județeană? De ce mulți primari PNL sunt dați ca exemplu pentru proiectele lor? De ce tot mai mulți suceveni plecați în străinătate se gândesc să se întoarcă acasă? Este simplu! PNL la Suceava a redat speranța în inimile oamenilor! PNL la Suceava lucrează în interesul comunității! PNL a reușit să aducă în Suceava investiții de miliarde de euro care au îmbunătățit substanțial standardul de viață al oamenilor. Chiar dacă am reușit atâtea pentru suceveni, PNL Suceava are în continuare un amplu pachet de proiecte de dezvoltare pentru județ, pentru că ne dorim ca în Suceava oamenii să trăiască la fel de bine ca în zonele dezvoltate din Uniunea Europeană. Acesta este obiectivul nostru și, împreună cu sucevenii, PNL Suceava își va atinge toate obiectivele”, a concluzionat Ioan Balan.