Centura ocolitoare a orașului Gura Humorului a devenit un subiect intens mediatizat în ultimele zile, după ce Consiliul Județean Suceava a aprobat, la începutul săptămânii trecute, indicatorii tehnico-economici pentru această investiție, valoarea totală fiind de 539 de milioane de euro.
Mediatizarea a fost în general negativă, deoarece autoritățile județene au precizat că este vorba despre o lungime totală a centurii de circa 10 kilometri (referirea fiind făcută strict la bucata de drum de nivel de autostradă ce ocolește orașul), iar un calcul elementar arată că cheltuielile ar fi de aproape 54 de milioane de euro per kilometru.
În realitate, lungimea totală a lucrărilor de drum pentru varianta de ocolire a orașului Gura Humorului ajunge la circa 27 km, prin faptul că sunt amenajate noduri rutiere, bretele de acces și benzi de accelerare și decelerare
Drumul proiectat la profil de autostradă (regiune de munte), pentru o viteză de 100 km/h are o lungime de 10,14 km, cu două benzi pe fiecare sens și benzi de staționare de urgență.
Mai bine de jumătate din drumul cu profil de autostradă, adică 5,48 kilometri, va fi construită pe viaducte.
Proiectul mai prevede circa 17,00 km de drumuri adiacente pentru noduri rutiere, bretele, benzi de accelerare și decelerare.
De asemenea, vor fi construite și opt poduri.
Sunt lucrările de infrastructură majore, în special cele legate de poduri, pasaje și viaducte, iar costul final al lucrărilor va fi de circa 17,30 milioane de euro/km.
Viaductele vor fi construite pe malul stâng al râului Moldova, cu legături către Parcul Ariniș, cu podul de trecere peste râul Moldova, cu pasarelă de trecere peste drumul spre Mănăstirea Voroneț, iar nodurile rutiere de intrare/ieșire de pe șoseaua de centură vor fi în zonele localităților Păltinoasa și Frasin.