Polițiștii suceveni au continuat și în ultimele zile acțiunile de control intense în ceea ce privește transporturile de material lemnos de pe drumurile publice, fiind identificate mai multe transporturi ilegale.
În doar două zile, pe 23 și pe 24 februarie, au fost depistate șapte transporturi de lemn de pe piața neagră.
”În cele două zile au fost confiscați, din transporturi ilegale, peste 30 de metri cubi material lemnos, cu valoare de circa 14.000 lei”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În două cazuri, polițiștii au ridicat și certificatele și plăcuțele de înmatriculare a două autoutilitare care transportau lemn, pentru că nu aveau RCA valabil.
După cum vom arăta și în cele două exemple de mai jos, nu este vorba de transporturi chiar mărunte de lemn de proveniență ilegală.
Un exemplu este din dimineața zilei de sâmbătă, când, în jurul orei 05:40, un echipaj al Secției de Poliție Burdujeni a oprit pentru control, pe strada Cuza Vodă, o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter care transporta cherestea de esență rășinoase.
La volan era un bărbat din Mănăstirea Humorului, care nu avea documente de proveniență legală a lemnului prelucrat în cherestea.
A rezultat ulterior că bărbatul transporta cantitatea de 5,88 mc cherestea de esență rășinoasă, lemn cu o valoare de peste 5.000 de lei.
Cheresteaua a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodie Ocolului Silvic Adâncata.
Polițiștii au mai constatat că mașina nu are RCA valabil, astfel că au imobilizat autoutilitara Mercedes prin reținerea certificatului de înmatriculare și a numerelor de înmatriculare.
Tot pe 24 februarie și tot dimineață, la 06:50, un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus a sesizat că pe strada Calea Bucovinei șoferul unei autoutilitare a închis sistemul de iluminare, a virat brusc dreapta și a oprit în cea mai apropiată curte.
Polițiștii nu i-au pierdut însă urma suspectului, acesta fiind identificat în scurt timp. Bărbatul, din satul Gura Putnei, comuna Putna, condusese o autoutilitară în care avea bușteni, fără a deține acte pe lemn.
Conducătorul autoutilitarei a fost condus la Ocolul Silvic Putna, unde, în urma inventarierii, a rezultat că transporta cantitatea de 4,73 mc lemn buștean gater molid, lemn cu o valoare de aproximativ 2.200 de lei.
Nici această mașină nu avea RCA valabil, prin urmare s-a aplicat măsura complementară a reținerii certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare, autoutilitara fiind imobilizată.