Lansare de carte Maria Ţigănescu Creţu, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni

Joi, 22 februarie, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a fost gazda unei duble lansări de carte. Profesoara Maria Ţigănescu Creţu, din Mălini, a adus în faţa cititorilor două volume recente de proză şi poezie: „La fereastră” şi „Pasărea de foc”, ambele apărute la editura 1 Print.

Evenimentul, organizat de Cenaclul „Nicolae Labiş”, în colaborare cu Primăria municipiului Fălticeni, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” şi Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a fost moderat de profesoara Eleonora Bulboacă. După mesajul gazdei, bibliotecar-șef Nicoleta Hoștinariu, care a rostit și un cuvânt duhovnicesc al părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu, consilierul Răzvan Atanasiu a transmis mesajul administrație locale și al primarului Cătălin Coman, a vorbit despre expoziția „Armonii florale” și lucrările aflate în patrimoniul cultural al Muzeului de Artă „Ion Irimescu” și despre bucuria reîntâlnirii cu profesoara Maria Ţigănescu Creţu, cea care a ales pentru lansarea celor două volume o instituție de cultură din Fălticeni.   

Pentru profesoara Eleonora Bulboacă, manifestarea din după-amiaza zilei de joi a fost „o sărbătoare, un prilej pentru noi toți de a trăi un timp special, un timp dincolo de timp, un timp sustras, cucerit, pentru că ne dă prilejul să ne înălțăm în lumea frumuseții nepieritoare”.

Despre doamna profesoara Maria Crețu din Mălini, care își iubea elevii ca pe copiii ei şi le-a îndrumat paşii spre un viitor frumos, a vorbit fostul elev, preotul Teodor Brădățanu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni.  

„Am fost elevul doamnei profesoare, am făcut școala gimnazială în Măliniul lui Labiș, într-o perioadă când am avut învățători pe domnul Trandafir, pe domnul Busuioc. Doamna Crețu mi-a fost profesoară de engleză, dar vocația ei pentru litere a fost transmisă și elevilor, așa că eu am terminat Litere – Engleză.

Ați fost una dintre profesoarele noastre preferate. A fost o perioadă foarte frumoasă și este vorba de acea școală de care acum, cu toții, ne amintim cu bucurie, cu nostalgie, dar mai mult vorbim în amintiri”, a precizat preotul  Teodor Brădățanu.

O nouă bornă în traseul devenirii scriitoriceşti

Despre drumul de la debutul literar al profesoarei Maria Crețu, care a avut loc în 2021, cu volumul „Galeria de portrete”, în care a accentuat memoria culturală a arhicunoscutului Mălini în cei 500 de ani de atestare documentară, până la volumul „Pasărea de foc”, a vorbit profesoara Mioara Gafencu. Mioara Gafencu o cunoaște pe Maria Crețu din 1970, pe „Labişiana până-n măduva oaselor reîntâlnind-o prin ani la catedră, la Casa memorială a <puiului de cerb> şi la alte diverse ocazii”. 

„Actuala carte de poezie semnalează o nouă bornă în traseul devenirii scriitoriceşti a Mariei. Acelaşi spaţiu sufletesc este prezent în lumea antrenantă a cărţii printr-un discurs spontan, de mare naturaleţe. Cartea este expresia unui crez poetic căruia îi slujeşte cu credinţă. Pasărea solară se înalţă în zbor – aspiraţie spre înălţimi celeste şi spre împlinire. Cu reverberaţii simbolice e pasărea phoenix, pasărea măiastră, pasărea de aur, pasărea albastră, simbol al zborului şi al dorinţei de desăvârşire. Inspiratul titlu pare un ecou mitic din Suita pentru balet a compozitorului Igor Stravinski a păsării de aur ce străluceşte în miez de noapte, care cântă şi dansează până la epuizare”, consideră prof. scriitor Mioara Gafencu.

Un „puzzle” al stărilor şi al trăirilor

Profesoara Eleonora Bulboacă consideră că Maria Creţu scrie o poezie pe care o percepem „ca pe un puzzle” al stărilor şi al trăirilor care alcătuiesc un joc antinomic între reflexivitate şi candoare.

„Aceste stări contradictorii izvorăsc din dorinţa ei de a trăi într-o lume a binelui. Maria este un om al firescului, al spontaneităţii, scrie aşa cum simte, aşa cum trăieşte, fără a transfigura trăirea. Acesta este elementul care îți sare în ochi citind ce scrie. Dincolo de vălul captivant al nostalgiei, care ţine sub pecete vârsta copilăriei fericite, indiferent de greutăţi şi de vremuri, cu intensitate emoţională, poeta surprinde în imagini memorabile icoana mamei, a tatălui, a fiicei Mălina, a lăutarului care apare şi în proză, a voievodului. Toate acestea sunt surprinse prin trăirea ei neliniştită, o trăire căreia nu îi poate pune zăvor. Mitologia, istoria, artele plastice, muzica mai ales sunt pentru Maria teritorii în care pătrunde firesc pentru că ea este o iubitoare a cărţilor, iar aceste trăiri sunt exprimate prin voci ale poeţilor prin care ea declarat îi iubeşte, cu care ea rezonează. Recunoaştem timbrul lui Labiş, al lui Marin Sorescu, al lui Bacovia, al lui Arghezi şi Grigore Vieru, dar şi un anume tip de trăire pe care o cunoaştem din proza lui Marin Preda şi din dramaturgia lui I.L Caragiale, acest umor pe care ea şi-l asumă şi pe care îl manifestă în mod permanent”, după cum a precizat prof. Eleonora Bulboacă. 

„De la lume adunate şi la lume iarăşi date” în volumul „La fereastră”

Pentru profesorul de limba şi literatura română Ioan Ţicalo, cu o carieră didactică prestigioasă clădită la Râşca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prozator consacrat, autor a peste 15 romane, activitatea la catedră a profesoarei Maria Ţigănescu Creţu este „o jertfă pentru copii, având în vedere că posedă o sensibilitate mai rar întâlnită şi o ardere interioară care o transformă într-o flacără pilduitoare”.

„Maria Creţu Ţigănescu scrie în mod responsabil pentru că cuvântul i-a fost dat întru zidire. Omul simte la un moment dat că are ceva de spus semenilor săi. Se apucă şi scrie. Autoanalizându-se, la un moment dat îşi descoperă nişte talanţi. Doamna Creţu nu şi-a pierdut talanţii, i-a înmulţit.

Cele 15 povestiri, decupaje artistice din cotidiană, alcătuind o solidă piramidă, au la bază două aspecte esenţiale: talentul incontestabil al autoarei şi condensarea unor multiple şi reprezentative experienţe ce contribuie întotdeauna la formarea personalităţii, grefate pe achiziţiile culturale ale scriitorului.

Povestirile din cartea Mariei Ţigănescu Creţu sunt cuceritoare, impresia fiind aceea a unor felii de viaţă obligatoriu semnificative. Persistă în paginile ei frumuseţea care vrăjeşte lectorul, aducându-l în mijlocul evenimentelor din scriere. Îmi vine a zice, citind povestirile, că Mariei Ţigănescu Creţu i se potrivesc de minune cuvintele lui Anton Pann: <De la lume adunate şi la lume iarăşi date>. Ceea ce ar trebui subliniat imediat e că suntem în faţa unui talent autentic, iar povestirile par a constitui capitolele unui roman, unde personajul principal, ascuns după o cortină invizibilă, e chiar autoarea”, este de părere scriitorul Ioan Ţicalo  

Sinceritatea sentimentelor sunt limbajul sufletului

Maria Creţu s-a regăsit pe sine în poezia şi proza pe care de fapt nu le-a părăsit niciodată, pentru că, aşa cum mărturiseşte, scrisul a făcut întotdeauna parte din viaţa sa, chiar dacă şi-a exprimat târziu gândurile în cele trei volume care au văzut lumina tiparului până în prezent.

„Mulţumesc din suflet tuturor celor care m-au sprijinit şi am ajuns la acest moment care este pentru mine corolar. S-au spus aici lucruri atât de frumoase despre mine şi mă înclin în faţa celor care au luat cuvântul, încât multă vreme de acum încolo o să mă întreb: Oare eu eram aceea? Nu prea îmi vine să cred. Vă mărturisesc sincer că vorbesc mult mai bine despre altceva sau acolo unde nu e vorba de mine decât atunci când trebuie să vorbesc despre mine.

Mă bucur că m-am născut într-un loc mitic, în Măliniul lui Labiş, care a devenit un loc iubit. Am fost întotdeauna marcată de Labiş, din vremea liceului eram recitatoare, am fost animator cultural, mi-au plăcut oamenii şi întotdeauna am spus că pe lângă istoria consacrată mai există o istorie a tradiţiilor.

Scriu de mică, dar am ieşit cu scrisul meu în lume târziu şi am simţit la primul meu volum că mi s-a împlinit un vis din tinereţe. După ce am citit <Viaţa ca o pradă>, am zâmbit la adresa mea şi am spus: mi-am descoperit o afinitate cu Marin Preda. În copilărie, ca şi el, am citit pe izlaz. Numai că el citea Biblia şi Descartes, iar eu Scufiţa Roşie. Mi-a plăcut să vorbesc oamenilor, să stau de vorbă cu ei, tineri, bătrâni, cunoscuţi, necunoscuţi şi printre lucrurile pe care le iubesc primul este sinceritatea sentimentelor. Ele sunt limbajul sufletului şi, cum spunea Nechita Stănescu, noi creăm sentimente. Nu le producem noi, noi le descoperim, vorbim despre ele, le iubim sau le respingem. Asta este ceea ce m-a atras şi m-a fascinat întotdeauna. Frumuseţea cuvintelor, frumuseţea muzicii şi faptul că, dacă te retragi în singurătate, şi acolo poţi vorbi cu oamenii. La masa mea de scris simt că vorbesc cu toţi oamenii deodată. Îmi face foarte bine.

Prin cărţile publicate m-am redescoperit pe mine, şi cred că niciodată nu e prea târziu pentru nimeni să facă ceva nou, pentru că <orice înnoire este ca o odihnă> după zice un proverb englez”, a concluzionat profesoara Maria Crețu.   

La finalul manifestării, toți cei prezenți au primit gratuit cărțile profesoarei Maria Crețu și s-au delectat cu un frumos spectacol de muzică folk susținut de membrii Grupului „Oameni” din Suceava, o parte dintre ei foști elevi ai profesoarei Maria Crețu și ai profesorului Nicolae Crețu.