Începând cu luna noiembrie 2023, șapte școli din județul Suceava au demarat activitățile din cadrul proiectului „Alegeri sănătoase”, dezvoltat de Salvați Copiii și finanțat de EGGER România.
Peste 1.550 de elevi de la școlile ”Gh. Popadiuc”, ”Mihai Eminescu” și ”Regina Elisabeta” din Rădăuți și școlile din Satu Mare, Țibeni, Frătăuții Vechi și Măneuți sunt implicați într-un program care își propune să ajute cât mai mulți copii să se întoarcă la reperele unei vieți sănătoase, care să le permită să se dezvolte echilibrat și armonios.
O analiză recentă a organizației Salvați Copiii arată că este în creștere consumul de cofeină, iar peste 40% dintre liceene țin dietă necontrolată. Când vine vorba de consumul de substanțe periculoase, 10-15% dintre adolescenți consumă droguri, 30% dintre copiii de 15-18 ani fumează și 42% dintre adolescenți au consumat băuturi alcoolice cel puțin o dată în viață. Pe tema bullying și sănătate emoțională, analiza arată că 73% dintre copii au fost martorii unor situații de bullying în școală, iar 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi sau sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi.
Proiectul ”Alegeri sănătoase” este destinat copiilor de școală primară și gimnazială și abordează teme structurate pe niveluri de școlarizare pentru a sprijini implementarea directă a programului cu copii de diferite vârste și niveluri de dezvoltare.
Programul este structurat în cinci module: nutriție și exercițiu fizic; prevenirea comportamentelor de consum și substanțe periculoase; prevenirea violenței și promovarea relațiilor pozitive, educație ecologică, respectiv educație sexuală.
”Copiii din România sunt în topul clasamentelor privind comportamentele de risc, iar una din cauze o reprezintă lipsa accesului la educația pentru sănătate. Educația pentru sănătate este una dintre cele mai dezbătute materii școlare, având statut de materie opțională la decizia școlilor și fiind accesibilă pentru mai puțin de 6% din elevi. În lipsa educației pentru sănătate în școli, elevii nu au acces facil la informații sigure și nici nu sunt ghidați în acest sens, obținând informații legate de educație pentru sănătate de cele mai multe ori prin intermediul internetului și al prietenilor. Riscul de a obține informații greșite sau incomplete este ridicat, iar consecințele pot fi, în unele cazuri, dramatice.
Salvați Copiii România derulează la nivel național programe de informare/educare adresate elevilor în vederea formării de comportamente sănătoase, corecte și responsabile pentru adoptarea unui stil de viață sănătos. Este importantă formarea cadrelor didactice și implicarea lor alături de voluntari instruiți pentru a crește numărul copiilor care au acces la informații sigure și ne bucurăm că există interes și din partea comunității în a susține aceste intervenții în școli, pentru că sănătatea și educația copiilor trebuie să fie în topul preocupărilor societății”, declară Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Principalele activități din cadrul proiectului constau în sesiuni de formare pentru cadre didactice și consilieri, precum și asistarea acestora în utilizarea metodologiei în lucrul cu elevii. Totodată, proiectul vizează dotarea școlilor cu materiale educaționale specifice, precum și evaluarea constantă și ajustarea implementării proiectului. În program vor fi implicați și părinți, în cadrul unor sesiuni de discuții pe fiecare modul.
”Este important să apelăm la specialiști atunci când unele teme depășesc pregătirea noastră de părinți sau cadre didactice.
Programul <Alegeri sănătoase>, propus de Salvați Copiii, oferă răspunsuri documentate și împuternicește cadrele didactice să transmită informațiile corect, într-un mod care să vină în întâmpinarea elevilor. Dezvoltarea fizică și emoțională și promovarea unui stil de viață sănătos stau la baza formării viitorilor adulți.
Este și datoria noastră, ca o companie atentă la nevoile comunității, să ne implicăm în acțiuni care să formeze sănătos viitori adulți”, consideră Alina Chifan, director de marketing al EGGER România.
În perioada 2017-2022 programul a fost implementat în 22 de județe, fiind informați 115.000 elevi din peste 750 de unități de învățământ (grădinițe, școli, licee). Au fost formați și direct implicați 1.575 de profesioniști și 826 de voluntari în derularea activităților. Programul dezvoltă teme în acord cu opționalul Ministerului Educației Naționale.
Grupul EGGER deține din 2008 o fabrică cu peste 850 de angajați în Rădăuți, județul Suceava. Acolo sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER a investit cca. 500 milioane euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.
De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copiilor din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.