A treia ediție a „Șezătorii vicovenilor” a debutat marți în casa de cultură din localitatea Laura, în orașul Vicovul de Sus. Ca și la edițiile precedente, la eveniment participă zeci de gospodine și gospodari din orașul Vicovu de Sus, dar și din alte vetre folclorice din județ care pe parcursul șezătorii vor prezenta meșteșugurile și tradițiile populare. „Șezătoarea vicovenilor” are loc până vineri, 23 februarie, timp în care gospodinele vor coase, vor țese și vor prezenta meșteșugurile celor care doresc să afle secretele acestora. Deschiderea evenimentului a avut loc în prezența primarului din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, alături de care au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, precum și numeroși primari din această zonă a județului. În cuvântul său, primarul Vasile Iliuț a ținut să le mulțumească tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment și a apreciat faptul că tradițiile și obiceiurile populare sunt păstrate în continuare în orașul Vicovu de Sus. La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a vorbit celor prezenți despre vremurile din tinerețe în care mergea la baluri, el subliniind faptul că astfel de evenimente reprezintă „lumea adevărată din care venim noi”.
Gheorghe Flutur: „Să le spuneți adversarilor mei politici că doar la bundiță au dat moliile, nu și la Flutur”
Gheorghe Flutur a ținut să-l felicite pe primarul Vasile Iliuț pentru că organizează această șezătoare. „Din păcate, modernitatea este un dușman al autenticului, de multe ori. O să ne uităm la filme, la poze ca să vedem cum era cândva și o să plătim firme specializate care să ne facă o urătură. Să ferească Dumnezeu de ziua aceea. Dar uitați-vă că sunt zone în țară în care nu mai sunt copii care să umble cu colindul. Bucovina încă este tradițională. Îmi aduc aminte că un ministru m-a întrebat odată, când aveam vreo 50 de sănii la un eveniment, de unde am scos atâtea sănii, din toată Bucovina? Eu i-am răspuns că nu, doar din jumătate de sat, pe cealaltă jumătate am rugat-o să stea acasă. Asta-i Bucovina. Este atât de iubitoare, de frumoasă și de autentică, numai să știi să o bagi în seamă”, a transmis Flutur. El le-a mai spus celor prezenți în prima zi a șezătorii că ar fi vrut să vină la acest eveniment îmbrăcat într-o bundiță de Straja, însă atunci când a urcat în pod să o caute a văzut că au dat moliile în ea. Plecând de aici, Gheorghe Flutur a spus: „Să le spuneți adversarilor mei politici că doar la bundiță au dat moliile, nu și la Flutur”.
După deschiderea oficială, toți cei prezenți s-au bucurat de programul artistic oferit de organizatori, vedeta primei zile fiind îndrăgita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca.