La finele săptămânii trecute, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava a organizat, sub patronajul Institutului Francez Iași, a 9-a sesiune de examene pentru obținerea certificatului de limbă franceză DELF, document care atestă și validează competențele în limba franceză.
Această diplomă - Diplôme Elémentaire de Langue Française - este eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa și este recunoscută la nivel internaţional.
Potrivit prof. Laurica Ciurari, coordonatoarea centrului de examinare de la Colegiul „Petru Rareș” (unicul centru din județ care organizează examinarea pentru elevi), la testare au participat 50 elevi de gimnaziu și liceu, atât din liceul gazdă, dar și din județ și din Botoșani.
Elevii au susținut, pe parcursul zilelor de 17 și 18 februarie 2024, probe ce corespund nivelurilor de competențe lingvistice, stipulate în Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi: A2, B1, B2.
Rezultatele vor veni pe 6 martie, însă promovabilitatea este, de regulă, peste 90%, a mai punctat prof. Ciurari.
Tezele elevilor vor fi evaluate de profesori din județ abilitați de corectori DELF de France Education International Paris.
Diploma A2 le permite elevilor admiterea fără examen suplimentar în clasele bilingv franceză, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, iar certificatul B2 vine cu multiple avantaje, pe piața muncii sau pentru studii în țările francofone și nu numai.
La examenul de la finele săptămânii trecute, 32 dintre candidați au susținut probele pentru certificatul de nivel B2.
- Circa 500 de elevi, în cele nouă sesiuni de examene
„Fiind la a 9-a ediție, putem spune că acest examen devine deja o tradiție la Colegiul <Petru Rareș>. Am dobândit experiență, iar în cele nouă ediții au susținut examenul la centrul nostru circa 500 de elevi, de gimnaziu și liceu, cu rezultate excelente”, a mai completat prof. Laurica Ciurari.
Potrivit acesteia, examenul se organizează anual, în luna februarie, diploma DELF oferindu-le o serie de avantaje celor ce o dețin, fiind recunoscută internaţional, atât pentru studiile universitare în spaţiul francofon, cât şi în viitoarea carieră.
Diploma DELF este recunoscută în întreg spaţiul european, în spaţiul francofon ea deschizând numeroase oportunități.
Laurica Ciurari a mai subliniat că liceul „Petru Rareș” este singurul din Suceava care are secție bilingvă francofonă. Astfel, elevii pot studia discipline non-lingvistice în limba franceză și susțin bacalaureatul francofon, pe diploma lor menționându-se “secţie bilingvă francofonă”.