Două cadre didactice ale Liceului Teoretic Filadefia - Magdalena GabrielaNichifor (matematică) și Valerica Ignătescu (chimie), și-au pus semnătura pe câteva ghiduri care să ajute elevii să înțeleagă mai bine noțiunile abstracte prezentate la cursuri.
Prin metode noi, interdisciplinare, acestea vor ca orele să fie mai atractive și să găsească mai ușor și într-un mod aplicat răspuns la întrebarea elevilor: „La ce îmi folosește mie să învăț asta?”
Metodele propuse de cele două au fost înscrise în proiectul „Interdisciplinalitate (re)construită”, dezvoltat de Asociația „De-a arhitectura”, care urmărește să explice diverse noțiuni predate în școală prin intermediul mediului construit.
Prin aceste ghiduri, elevii ar trebui să înțeleagă cu ușurință ce și de ce au învățat, cum pot aplica în viața de zi cu zi noțiunile exersate și cum îi ajută mai departe. Activitățile trebuie să încurajeze dezvoltarea de competențe cognitive, atitudinale și aptitudinale.
De asemenea, propunerile profesoarelor au urmărit ca legătura între noțiuni și explicarea lor practică să fie clară și firească, ideile prezentate să genereze activități adaptate vârstei, atractive pentru copii, iar activitățile să poată crea legături cu alte discipline de studiu din școală.
Profesoara Valerica Ignătescu a explicat că „<Interdisciplinaritate re-construită> reprezintă o colecție de idei de ilustrare prin mediul construit a unor noțiuni extrase din disciplinele studiate în gimnaziu, concepute în echipe profesori-arhitecți. Profesori de gimnaziu și arhitecți au fost invitați să creeze împreună conexiuni inovatoare între materii, aducând în realitatea înconjurătoare noțiuni complexe. Fără a fi scenarii de lecții, ci ghiduri adaptabile de fiecare profesor în funcție de particularitățile clasei, activitățile rezultate sunt gândite pentru a fi desfășurate pe parcursul unei ore de curs, atunci când se studiază sau recapitulează subiectul respectiv. Se derulează în clasă sau în imediata proximitate a școlii, se lucrează cu materiale școlare uzuale și toate fac conexiuni, prin nodul mediului construit și cu noțiuni din alte discipline studiate de elevi”.
Profesori din țară au trimis idei pentru acest program, iar asociația „De-a Arhitectura” a selectat propunerile care răspund cel mai bine criteriilor programului, printre care și cele ale celor două profesoare din municipiu.
„La prima întâlnire autorii ideilor selectate au format echipe cu șapte arhitecți, s-au schimbat idei care să conducă la dezvoltarea propunerilor în materiale interdisciplinare. Urmează alte întâlniri în care fiecare echipă va prezenta ce s-a lucrat. Astfel, printr-un scenariu de activitate însoțit de suport vizual, se va transforma noțiunea propusă într-o aplicație pe mediu construit, de desfășurat în cadrul unei ore de clasă”, a mai menționat cadrul didactic.