La Câmpulungul Moldovenesc va avea loc pe 1 martie 2024, în sala de spectacole a Școlii Gimnaziale „George Voevidca”, Festivalul național de interpretare pentru copii „În lumea lui Creangă”, ediția a X-a, festival al cărui fondator este actorul și scriitorul Constantin Tiron.
Evenimentul se desfășoară, an de an, cu sprijinul Primăriei Câmpulung Moldovenesc și al primarului Mihăiță Negură și urmărește punerea în valoare a rolului artei performative în promovarea valorilor morale, estetice și sociale, încurajarea creativității celor mici și, totodată, construiește punți de comunicare prin intermediul artei teatrale a copiilor din toate zonele țării.
Actorul și scriitorul Constantin Tiron spune că Festivalul „În lumea lui Creangă” dorește să aducă în atenția copiilor (și nu numai) opera marelui nostru povestitor Ion Creangă, scriitor care a știut să pună în valoare cuvântul scris, folosind, ca nimeni altul, regionalismele și arhaismele, adevărate comori ale limbii noastre românești.
În cadrul acestei ediții jubiliare, ediția a X-a, au trecut faza preselecțiilor 24 copii din Câmpulung Moldovenesc, Vama, Vatra Moldoviței, Panaci, Iași, Făgăraș și Constanța, care se vor prezenta în faza finală cu texte din opera marelui Creangă: „La cireșe”, „Popa Duhu”, „Pupăza din tei”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Dănilă Prepeleac”, „Punguța cu doi bani”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Moș Nichifor Coțcariul”, „Păcală”, „Soacra cu trei nurori” etc.
Trofeele și medaliile festivalului au fost realizate de sculptorul Petru Maxim din Dorohoi, iar diplomele acestei ediții jubiliare sunt realizate de inspectorul Traian Gabriel Ojog. Actorul Constantin Tiron împlinește în acest an 67 de ani de activitate cultural-artistică și a adunat în palmares 499 de premii, cel mai recent fiind primit la Festivalul de poezie „Nicolae Dabija” din Republica Moldova.
Festivalul național de interpretare pentru copii „În lumea lui Creangă”, ediția a X-a, este organizat de Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Revista „Însemnări bucovinene”, în parteneriat cu Centrul național de informare și promovare turistică și Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc.