Suceveanul Ionuț Slavnic, student în anul II la master, la Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, departamentul Bandă Desenată și Desen Animat, diagnosticat cu cancer, are nevoie de bani pentru a continua tratamentul în Austria. Tânărul a fost diagnosticat în septembrie 2023 cu cancer colorectal, aflat în stadiul IV, cu metastaze prezente în plămâni și ficat.
Familia lui Ionuț Slavnic anunță că veștile despre situația tânărului nu sunt foarte bune. „Pe 15 ianuarie 2024 ne-am întors din Austria, după completarea celei de a VI-a cure de chimioterapie, cu gândul că va continua aceeași schemă, dar acasă. CT-urile făcute pe parcurs dovedeau o îmbunătățire a stării lui. După întoarcerea în țară, a început un nou coșmar, și cu probleme noi apărute la ficat, nu a mai putut continua terapia. Ionuț a ajuns cu urgențe internat de aproape două săptămâni, aici, la Cluj. Am ajuns până în punctul în care a trebuit să auzim <mai punem o perfuzie, dar apoi nu mai putem face nimic>. Iarăși, singura șansă ne-o mai dau cei de la clinica privată din Austria. Medicul de acolo spune că el îl mai poate ajuta pe Ionuț, chiar și în situația asta”, a anunțat familia lui Ionuț Slavnic.
- Are nevoie de ajutor! Din nou. Nu ezitați să donați!
Tânărul va pleca în curând în Austria, dar costurile de la clinica din această țară sunt foarte mari, peste posibilitățile materiale ale familiei.Cu câteva luni în urmă, Fundația Umanitară Nord 2001 - Sânge pentru România a aflat de povestea tânărului sucevean și a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea lui Ionuț, o persoană plină de blândețe și bun-simț, calm, zâmbitor, iubitor de animale.
Oamenii s-au alăturat campaniei și l-au ajutat financiar pe Ionuț Slavnic. „Vă rugăm enorm, dacă ați putut ajuta acum câteva luni - și a fost un ajutor enorm - poate reușiți să ajutați încă o dată. Pentru un băiat deosebit”, transmit apropiații tânărului. Donații se pot face în conturile tatălui lui Ionuț, cu mențiunea donație tratament:
Stavnic Filuț Ion, ING BANK, CONT ÎN LEI: RO02INGB0000999912394274,
CONT ÎN EURO: RO98INGB0000999912394292,
COD SWIFT/BIC – INGBROBU. La observație, menționați „Donație Tratament”. Nu ezitați să donați. Ajutați un tânăr să-și continue tratamentul salvator. Puneți o parte din inima dumneavoastră, din generozitatea dumneavoastră în slujba binelui. Acum puteți salva o viață! Donați! Ajutați! Salvați-l pe Ionuț!
- Ionuț, „om deosebit, cu un mod de a gândi foarte refreshing, ținând cont de lumea prezentă și de greutățile pe care ea le aduce”
O prietenă bună a tânărului sucevean, Szilvia Hanczig, a reușit să-l descrie cel mai bine pe Ionuț Slavnic: „Am petrecut cu Ionuț cinci ani minunați, de când am început a studia la UAD. Am ajuns să cunosc un om deosebit, cu un mod de a gândi foarte refreshing, ținând cont de lumea prezentă și de greutățile pe care ea le aduce. Ionuț este student în anul II Master, la Bandă Desenată și Desen Animat, venit din Suceava. Pe parcursul anilor, am văzut cum el reușea, complet din minte, să aducă în față un univers interior complex. O lume fantasy, unde sunt prezente tot felul de creaturi, personaje medievale, unde deseori natura se amesteca cu tehnologia într-un stil steampunk. Preferă să lucreze în alb-negru, fiind foarte meticulos și atent la detalii – la început cu tuș, iar mai nou, digital. Asta nu înseamnă că nu a experimentat și cu culoarea. Ionuț iubește natura și animalele, în special bufnițele (având în casă o colecție frumoasă de orice fel de bufnițe – miniaturi, brelocuri, plușuri etc.). Preferă munții și plimbările pe jos și este obișnuit cu un stil de viață sănătos – îl veți recunoaște mereu după statura mică și ghiozdanul mare. Pe Ionuț îl descrie sufletul său cald și calm, având o atitudine oarecum zen. Mottoul său în viață este <Las că treșe> și este genul de om stabil emoțional, încrezător pe sine, dar mereu umil și modest. Deși își apreciază timpul petrecut singur, atunci când este în preajma prietenilor stă mereu cu zâmbetul până la urechi”.
Pentru cei care nu cunosc cazul lui Ionuț, puteți accesa link-ulhttps://drive.google.com/drive/folders/1kUsv4hfilvInQy2_c0cnmXTEhUuJf0vQ?usp=sharing.