Detalii șocante reies din rechizitoriul de trimitere în judecată a magistratului Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava. Procurorii secției speciale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au indicat șase zile în care judecătoarea și-a pus casa la dispoziție unor consumatori de droguri din cercul de prieteni, iar în unele cazuri ar fi consumat și ea ”prin prizare”. Este vorba de zilele de 15 și 16 august, noaptea de 6 spre 7 septembrie, pe 23 septembrie, pe 1 octombrie și pe 10 octombrie 2023. Mai grav este că au fost situații când consumul de droguri se făcea în prezența celor trei copii minori pe care Ana Maria Chirilă îi are.
”A deținut în locuința sa din mun. Suceava cantități nedeterminate de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, droguri din care a consumat în mod repetat atât singură, cât și împreună cu alte persoane. Faptele inculpatei Ana Maria Chirilă constând în aceea că a pus la dispoziția numitului (..) comandându-i achiziționarea de droguri de mare risc, iar în intervalul orar 18.00–22.45, i-a oferit acestuia droguri de mare risc din cele achiziționate ca urmare a comenzii sale, consumând împreună cu acesta în locuința sa din mun. Suceava, în condițiile în care în imobil se aflau și cei trei copii minori, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
- Devenise verigă de bază pentru sprijinirea traficanților de droguri
Ajunsă nu se știe exact cum în cercul acestor traficanți de droguri, și nu numai, Ana Maria Chirilă s-a transformat rapid într-un pilon puternic de susținere și sprijinire a traficanților. Potrivit procurorilor, ”magistratul Ana Maria Chirilă a asigurat persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor ce se aflau în cercul său relațional că vor fi informate întotdeauna cu privire la măsurile de supraveghere și perchezițiile autorizate de Tribunalul Suceava, fapt ce denotă că furnizarea informațiilor nepublice nu a reprezentat un caz izolat”.
Anchetatorii mai spun că judecătoarea știa de preocupările celor din cercul ei apropiat, iar prin transmiterea informațiilor nepublice privind efectuarea perchezițiilor a urmărit asigurarea unei protecții în fața legii, prin ajutorul dat în vederea împiedicării găsirii probelor care ar fi fost apte a conduce la acuzare.
”În perioada aprilie-septembrie 2023, în calitate de judecător de drepturi și libertăți în dosarul DIICOT– Serviciul teritorial Suceava, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală efectuate, măsurile de supraveghere tehnică solicitate/autorizate, materialele rezultate din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică, informații pe care, în mod direct și respectiv prin intermediul altor persoane, le-a pus la dispoziția numiților Ciprian Cotoară și Mihai Pînzari, zis <Tonici>, ajungând astfel și la alte persoane interesate, urmărind acordarea unui ajutor numitului Ciprian Cotoară pentru îngreunarea cercetărilor și împiedicarea tragerii la răspundere penală, toate acestea în condițiile în care inculpata a susținut în mod repetat că Ciprian Cotoară era furnizorul de droguri de mare risc pentru consumul propriu,întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, se mai arată în rechizitoriu.
- I-a restituit lui ”Tonici” un autoturism furat din Italia
Ajutorul pentru indivizii certați cu legea nu s-au limitat doar la oferirea de informații.
”Inculpata Ana Maria Chirilă a admis cererea formulată de inculpatul Mihai Pînzari, zis <Tonici>, și a dispus restituirea către acesta a mai multor bunuri, printre care și autoturismul lăsat în custodia inculpatului până la soluționarea cauzei, deși din verificările efectuate rezulta că acesta este furat din Italia la data de 31.01.2016 și nu a fost niciodată înmatriculat în România. Prin încheierea pronunțată, inculpata Ana Maria Chirilă, în baza înțelegerii cu inculpatul Mihai Pînzari, i-a asigurat inculpatului folosința bunului în condițiile unui utilizator de bună-credință și a creat premisele înstrăinării acestuia pentru îngreunarea tragerii la răspundere penală și a recuperării prejudiciului”, au mai arătat anchetatorii.
Pe 23 mai 2022, într-un alt dosar, judecătoarea a admis restituirea către Ciprian Cotoară a actelor de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate și certificate de moștenitor, care au fost ridicate de la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare, deși prejudiciul cauzat părților civile era estimat la suma de 80.000 de euro, deși aceste înscrisuri nu se regăseau la dosarul cauzei și nici la camera de copuri delicte, așa cum se precizează și în cuprinsul încheierii din data de 31 august 2022.
- A vrut să-l scape pe Pînzari de pedeapsă prin amânări deliberate ale pronunțării într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal
În ceea ce privește dosarul în care îl judeca pe Mihai Pînzari pentru constituire de grup infracțional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj și camătă, Ana Maria Chirilă ”a amânat în mod repetat deliberarea, redactarea şi pronunțarea până la data de 13.10.2023 în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpatului prin împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Înțelegerea dintre inculpata Ana Maria Chirilă și inculpatul Mihai Pînzari privind tergiversarea cercetărilor în vederea obținerii unei hotărâri favorabile rezultă fără dubiu din convorbirile interceptate în prezenta cauză”.
Tot Ana Maria Chirilă a fost cea care în februarie 2020 a respins cererea de arestare a lui Mihai Pînzari, motivând că„de la datele săvârșirii s-a scurs o perioadă de circa 7 ani, respectiv 4 ani”.
- Cercei, brățară cu pietre prețioase și mașini pentru deplasări
Procurorii au mai detaliat și bunurile pe care judecătoarea le-a primit. ”În luna noiembrie 2021 - cercei pentru ea și pentru cele două fiice; în anul 2023 – o brățară cu pietre prețioase, contravaloarea sejurului la Iași – iulie 2023 și a cheltuielilor aferente participării la concert, servicii de pază și protecție pentru deplasarea de la Constanța din data de 19 august 2023, în anul 2023: folosința gratuită a unui autoturism pentru deplasarea la Cluj-Napoca și a unui autoturism pentru deplasarea la festival.
”Faptele inculpatului Ciprian Cotoarăconstau în aceea că a pretins suma de 30.000 de euro, bani pe care i-a și primit, în două tranșe, în perioada octombrie–noiembrie 2021, în municipiul Rădăuți, pentru a-și exercita influența asupra magistraților de la Curtea de Apel Suceava - Secția penală, în vederea obținerii unei soluții de achitare în dosarul penal în care era trimis în judecată pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice”, au mai arătat procurorii în rechizitoriul de sesizare a instanței de judecată.
- De ce consideră procurorii că Ana Maria Chirilă trebuie să stea în arest
Procurorii consideră că o măsură mai puțin preventivă decât cea actuală (arestul preventiv) nu s-ar justifica. ”Relativ la pericolul pentru ordinea publică se constată că activitatea infracțională a inculpatei este una complexă, ce se întinde pe o perioada destul de mare în timp, având o atitudine constantă de urmărire a situației juridice a unor persoane implicate în infracțiuni de trafic de droguri și alte infracțiuni grave, cărora le furniza informații care să-i ajute să eludeze tragerea la răspundere penală, obținând din această activitate avantaje materiale și alte foloase necuvenite. Faptele inculpatei, care este judecător, deci un pilon important al statului de drept, sunt grave și generează în mod firesc o reacție de neîncredere a societății în corectitudinea magistraților, în contextul existenței unei generalizări a fenomenului corupției la nivelul societății românești, încrederea în actul de justiție ajungând, în mod regretabil, să fie afectată, în condițiile în care justiția nu poate funcționa fără încrederea cetățenilor”, consideră procurorii secției speciale de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce îl privește pe ”Tonici”, procurorii spus că este acuzat de corupție activă, dare de mită, ”cu ecou negativ profund în societate întrucât mai este cercetat în alte dosare ale altor structuri de parchet și pentru infracțiuni de cămătărie și lipsire de libertate, iar personalitatea inculpatului care nu a ezitat să-și rezolve problemele penale prin mituirea unui judecător și care, din descrierea inculpatei Ana Maria Chirilă, este de temut fundamentează, de asemenea, concluzia că este în interesul bunei desfășurări a procesului penal menținerea arestării inculpatului”.
Și în ceea ce-l privește pe Ciprian Cotoară se consideră că nu trebuie lăsat în libertate, măsura arestării preventive fiind ”necesară și proporțională în condițiile în care se probează clar că inculpatul a pretins 30.000 de euro pretinzând că poate influența soluțiile care urmau a fi pronunțate în cadrul unor dosare de pe rolul Tribunalului Suceava și a Curții de Apel Suceava.În cauza de faţă se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu amplifica şi mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială”.