La sfârşitul anului trecut a apărut un nou volum din celebra serie internațională Archaeopress Archaeology editată la Oxford, Regatul Unit al Marii Britanii, intitulat „Mirrors of Salt”, având ca editori nume de marcă în domeniul studierii sării preistorice pe plan european şi nu numai: Olivier Weller, Ashley A. Dumas, Marius Alexianu, Roxana-Gabriela Curcă.
În cadrul acestei impozante apariţii editoriale de 477 de pagini întâlnim diverse contribuţii ştiinţifice ale unor personalităţi mondiale din domeniul cercetării inter şi transdisciplinare a sării, care se referă la abordările teoretice, arheologia, istoria, etnografia, lingvistica, precum şi izvoarele antice privind sarea.
În această apariție editorială semnează specialişti din Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Spania, Italia şi din România.
Volumul de faţă prezintă o importanţă aparte, întrucât doi cercetători, arheologi suceveni, doctori în ştiinţe istorice, dr. Mugur Andronic şi dr. Bogdan Petru Niculică, ambii laureaţi ai Premiului Academiei Române, semnează studiul de sinteză „Considerations on Salt Exploitation in Bukovina, from Prehistory to Modern Times”, o continuare a materialului publicat anterior, tot în cadrul editurii Archaeopress, Oxford, în 2015, cu titlul „New Archaeological Research Relating to the Exploitation of Salt in Bucovina”.
Cei doi specialişti suceveni au manifestat de mulți ani preocupări legate de istoria sării, fiind realizate expoziţii temporare în spaţiile muzeului sucevean, precum şi Muzeul Sării din Bucovina, în subteran la Salina Cacica.
- În viitor, o lucrare monografică pe subiectul exploatării sării din cuprinsul Bucovinei
Dr. Mugur Andronic a realizat primele cercetări arheologice prin săpătură în incinta Salinei de la Cacica, imediat după 1989, dar și la fântânile cu saramură de la Voitinel și Marginea, rezultatele ştiinţifice fiind diseminate în cadrul comunităţii ştiinţifice sub auspiciile Academiei Române şi cu prilejul variilor conferinţe şi sesiuni de rapoarte arheologice anuale.
Dr. Mugur Andronic şi dr. Bogdan Petru Niculică intenţionează ca în viitor să publice și o lucrare monografică pe subiectul exploatării sării din cuprinsul Bucovinei, incluzând totodată şi vestigiile de arheologie industrială de epocă austriacă.
Un fapt important ce merită menţionat este și coperta 1 a prezentului volum, care ilustrează, la sugestia şi în concepţia dr. Mugur Andronic (realizare grafică a talentatei Irina Țibulcă), secvenţe ale obţinerii neolitice a sării din saramură, cu 6.000 de ani în urmă la Cacica, prin fierberea saramurii şi obţinerea conurilor de sare recristalizată în vase cu o formă aparte, denumite în literatura europeană briquetages.
Anterior, în anul 2015, cu prilejul publicării în cadrul aceleiași edituri Archaeopress, dr. Bogdan Petru Niculică a promovat, pe coperta 1 a volumului Homines, Funera, Astra 2. Life beyond Death in Ancient Times, o imagine referitoare la executarea săpăturilor sale arheologice dintr-un tumul (movilă funerară) din necropola de la Horodnic de Jos – Vârfu Colnicului, extrasă din celebra monografie Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild. Bukowina (Wien, 1899), din capitolul intitulat Vorgeschichte, semnat de ilustrul preistorician Josef Szombathy, care în 1893 şi 1894 a participat la primele săpături aici.
- Ecouri europene
În acest context, amintim și faptul că dr. Mugur Andronic a reprezentat, în premieră absolută, Bucovina la un congres mondial de arheologie, desfășurat în Irlanda, la Dublin (2007). Subiectul comunicării, de reală importanță internațională, a fost tratat de dr. Mugur Andronic pe baza documentelor inedite din arhivele de stat vieneze, în cartea sa tipărită cu titlul Sistemul austriac de forturi din Bucovina de la Gura Humorului, The Austrian forts in Bukovina (Romania): an insight into the fortifications system at Gura Humorului, Suceava, 2017. „Promovarea patrimoniului istoric şi arheologic al Bucovinei, prin muncă și tenacitate, prin intermediul producţiilor ştiinţifice ale specialiştilor bucovineni, îşi găseşte ecouri europene binemeritate”, a concluzionat dr. Mugur Andronic.