Parlamentarii PNL de Suceava, senatorul Daniel Cadariu și deputatul Angelica Fădor, au participat, marți, la Ministerul Dezvoltării, la semnarea de către mai mulți primari liberali a contractelor de finanțare pentru proiecte de investiții aprobate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Senatorul liberal Daniel Cadariu a declarat că printre primarii care au semnat acest rând de contracte se numără cei din Câmpulung Moldovenesc - Mihăiță Negură, Rădășeni - Neculai Perju, Calafindești - Adrian Frîncu, Broșteni - Alexandru Hurjui și Fântâna Mare - Vasile Mucelinița.
Daniel Cadariu a precizat că primarul din Rădășeni, Neculai Perju, a semnat un contract pentru proiectul prin care se va construi o rețea de gaz metan în această comună, precum și în Cornu Luncii, valoarea investiției fiind de 82,875 milioane de lei. El a arătat că lungimea noii rețele de gaz metan din cele două comune va fi de 105 kilometri. Senatorul liberal a mai spus că Primăria Rădășeni va beneficia, împreună cu Boroaia și Bogdănești, de un alt proiect pentru construcția unei rețele de transport și distribuție a gazelor naturale, cu o lungime de 134 de kilometri, în valoare de peste 105 milioane de lei.
„Țin să precizez faptul că semnarea acestor contracte, alături de alte investiții din județ, demonstrează pe deplin utilitatea Programului Național de Investiții <Anghel Saligny>, care a fost lansat în anul 2020 de PNL. Este un program prin care nu mai puțin de 59 de primării sucevene vor beneficia numai pe componenta de gaz metan de o finanțare totală de peste 260 de milioane de lei”, a transmis Daniel Cadariu. Senatorul PNL de Suceava a mai precizat că și primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea unor străzi din acest municipiu, în valoare de opt milioane de lei. „Și Primăria Broșteni va beneficia de o finanțare de 14,5 milioane de lei pentru modernizarea și reabilitarea unor drumuri de interes local”, a spus Cadariu. El a mai adăugat că prin Programul ”Anghel Saligny” în comuna Calafindești va fi implementat un proiect de 16,5 milioane de lei pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, și pentru acesta fiind semnat contractul.
„Vreau să îi felicit pe toți primarii care au semnat marți aceste contracte de finanțare pentru investiții extrem de importante pentru localitățile pe care le conduc. Toate aceste investiții vor contribui în mod clar la creșterea calității vieții cetățenilor din aceste localități sucevene”, a mai declarat senatorul Daniel Cadariu.