Un spectacol pentru adulți, care se confruntă cu propriile neliniști – astfel a rezumat, în câteva cuvinte, regizorul Cosmin Panaite, piesa de teatru care se va juca în premieră absolută, sâmbătă și duminică, pe scena teatrului sucevean.
„Căpșuni de zăpadă” de Petro Ionescu, producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, este la prima montare a textului într-un teatru, a precizat managerul Angela Zarojanu, care a invitat sucevenii la premieră și la reprezentațiile ulterioare, pentru a vedea ”o poveste fascinantă, care trezește amintiri și sentimente în fiecare dintre noi”.
Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă, foarte aproape de actori, fapt care va intensifica emoţiile şi senzaţiile tuturor participanţilor.Astfel, numărul de locuri este redus, iar pentru a răspunde tuturor solicitărilor de bilete, spectacolul va beneficia de două premiere, în zilele de 10 și 11 februarie, la ora 19:00.
Doar câteva bilete mai sunt la vânzare pentru cele două premiere și se pot achiziționa de la casieria teatrului și online, de pe www.blt.ro.
Distribuția spectacolului:Cătălin Ștefan Mîndru,Horia Andrei Butnaru, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cristina Florea. Scenografie, concept video și light design: Mihai Păcurar. Mișcare scenică: Andreea Belu. Sound design: Paul-Ovidiu Cosovanu. Graphic design: George Roșu.
„Căpșuni de zăpadă” este scris de Petro Ionescu în 2022, după o idee concepută împreună cu Tudor Nicorici, în cadrul atelierelor din proiectul Theater Networking Talents Ediția 2021, coordonat de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în colaborare cu Institutul Goethe prin proiectul regional „New Stages South-East”.
Spectacolul prezintă povestea a cinci foști colegi și colege de liceu care se reîntâlnesc, după aproape 20 de ani de la terminarea studiilor, la înmormântarea profesoarei lor de biologie - o prezență foarte importantă pentru numeroase generații de liceeni. Pe fondul revederii după foarte mulți ani, această înmormântare devine un prilej pentru aceștia de a reflecta asupra propriilor lor vieți, dar și un declanșator pentru personaje de a aluneca în lumea lor interioară, plină de amintiri, proiecții și de fantezii, jonglând mereu între planul realist și unul absurd, imaginar.
Cosmin Panaite, regizorul spectacolului „Căpșuni de zăpadă”, a spus că inclusiv titlul indică o fragilitate care l-a intrigat, l-a făcut să caute să descopere mai mult din piesa de teatru: „Când am citit textul lui Petro, am regăsit alinarea pe care am simţit-o când am descoperit muzica trupei The Smiths. Că nu sunt singur în toată această neliniştire. De acolo aici, Mihai a făcut ca laboratorul de biologie să devină laboratorul de teatru, unde, alături de Ovidiu şi Andreea, le-am propus colegilor mei actori să jongleze cu diverse instanţe performative, în care să îşi regăsească propriile incertitudini. Suntem nişte contradicţii umblătoare sub semnul impermanenţei. Explorând teritorii pe care credeau că le cunosc.”
Regizorul a remarcat chiar ”o forțare a actului de interpretare”, deoarece spectacolul se desfășoară cu publicul pe scenă, ceea ce presupune un anumit tip de intimitate și incluziune a publicului în atmosfera spectacolului.
”Este o provocare și pentru actori, fiind atât de aproape de spectatori, pentru că actoria devine total diferită. Cred că se vor transmite multe tensiuni, emoții și energii”, a concluzionat Cosmin Panaite.
Actor şi regizor, el este absolvent al studiilor de licenţă (2005-2008) şi masterat (2008-2010) în Actorie la Facultatea de Teatru din Iaşi, precum şi a unui masterat în Regie la Universitatea de Arte din Târgu Mureş (2020-2022). Interesat de dramaturgia contemporană, Cosmin Panaite a mai regizat pe scena teatrului de la Suceava și alte spectacole: „Sclavi” de Maria Manolescu Borșa, „Titanicul” de Florin Lăzărescu, miniproducţia muzicală „Afurisilă #honeybunnymusic”, dar şi spectacolele-lectură „Frica în sân”, de Laura Ivăncioiu, şi „Insultați. Belarus(ia)” de Andrei Kureicik.
Petro Ionescu estedramaturgă și regizoare de teatru și lucrează în Cluj-Napoca. Din 2015 face parte din echipa teatrului independent ”Reactor de creație și experiment”. Petro Ionescu contribuie astfel la dezvoltarea proiectelor culturale axate pe susținerea dramaturgiei contemporane, urmărind să încurajeze cercetarea și experimentul artistic bazate pe teme relevante și actuale pentru comunitate.
”Scrierea acestui text a fost o muncă îndelungată, nu a venit ușor, ci a fost construit pe etape, pe scene, gândit mai mult pentru ceea ce ține de fișa unor personaje. Acest text putea să rămână undeva, într-un sertar, până aș fi găsit curajul să îl regizez, dar mai degrabă nu...”, a mărturisit autoarea piesei de teatru, care și-a exprimat bucuria de a-l vedea pus în scenă de Cosmin Panaite, care a demonstrat că este pe aceeași ”lungime de undă”, la fel ca și Mihai Păcurar, rezultând o muncă de echipă bine direcționată, din start.
Povestea nu este neapărat una liniară, în povestea acestor colegi care se întâlnesc în plină perioadă de criză existențială, a vârstei mijlocii, există niște fracturi, foarte bine speculate de Cosmin, care a jonglat cu performativitatea și ieșirea din cadrul dramatic clasic. Sper ca aceste aspecte să fie văzute ca ceva proaspăt și interesant de către public”, a spus Petro Ionescu, care a remarcat deschiderea teatrului sucevean spre dramatizările moderne, care foarte greu își croiesc drumul către public, rămas în general fidel clasicismului.