Camera de Comerț și Industrie Suceava va organiza, la finalul acestei săptămâni, o nouă ediție a Târgului de Nunți „Bucovina”, cel mai reprezentativ eveniment din județ, dedicat momentelor importante din viața unui cuplu. Târgul va avea loc în perioada 9-11 februarie 2024, la parterul Iulius Mall Suceava și va putea fi vizitat între orele 10:00 și 22:00. Evenimentul aduce cei mai importanți expozanți din domeniul evenimentelor private. „Cuplurile care își doresc o nuntă de poveste sunt așteptate în perioada 9-11 februarie 2024 la Iulius Mall Suceava, unde expozanții, specialiști în domeniu evenimentelor private, au pregătit nenumărate oferte și promoții pentru întreaga gamă a serviciilor dedicate evenimentelor private”, a declarant președintele executive al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu.
Viitoarele mirese sunt așteptate în cadrul evenimentului de către casele de modă Boutique Mariage, Atelier Lolise, Helen Bride și White Art, care își vor prezenta cele mai noi colecții de rochii de mireasă, iar mirii și domnii care vor să își personalizeze costumul sunt așteptați de către atelierele de croitorie Croitoria Cuti, Madotex și Ursachi, cu cele mai moderne creații vestimentare.
Cuplurile care sunt în căutarea verighetelor vor găsi în cadrul târgului brand-urile de bijuterii Stil Biju, Atlantis Gold și Ella Bijou, cu oferte de neegalat pentru verighete și inele de logodnă cu pietre prețioase și multe alte bijuterii, care pot completa ținuta marelui eveniment. Totodată, târgul oferă cuplurilor un bun prilej pentru achiziționarea cadoului perfect de Ziua Îndrăgostiților.
Cei care caută o locație pentru desfășurarea evenimentului îi vor întâlni în cadrul târgului pe reprezentanții saloanelor și restaurantelor Golden Forest și Madrigal Events, care îi așteaptă cu oferte și pachete integrate pentru serviciile de închiriere săli, iar cofetăriile Delicatese Larisa și Circle Van & Every Day Brutărie & Cofetărie și Pupic.gelato vor prezenta o varietate de torturi și prăjituri și renumitele candy bar-uri.
• În cadrul târgului va fi organizată o tombolă cu premii speciale
De asemenea, organizatori de evenimente precum Delia Nistor Planner vor avea cele mai bune sfaturi pentru o petrecere de succes, iar atelierele specializate în invitații și mărturii Pixeda.ro - Fototapet, Tablouri Canvas, Invitaţii, Indigo Cards Romania, Publiserv - Invitaţii de Nuntă, firme specializate în aranjamente florale și decorațiuni, precum Flori cu dragoste by Florăria Crystal, SimoEvents, Moodecor, Royal Flower Design, îi așteaptă pe viitorii miri să descopere decorul unei nunți perfecte.
În această ediție, vor fi prezente și serviciile de închiriere pentru mașini de lux The beauty-event car rental, care vin în completarea unei ședințe foto memorabile, iar serviciile foto-video sunt nelipsite din cadrul târgului, iar cuplurile care doresc să ofere invitaților momente și amintiri de neuitat sunt așteptate de către profesioniștii din domeniu, precum SmileZone 360 Video & Mirror Booth, Colțu' Vesel - Cabina foto, CMJ • Mirror • Booth & Ice • Events, 360 video memories by Mistai Suceava, UNIQ Events, cu pachete de servicii speciale doar în perioada târgului.
De asemenea, în cadrul târgului vizitatorii vor găsi un Wine Zone, special amenajat și dedicat cramelor și cocktail bar-urilor, iar specialiștii din domeniu precum Cramele Cotnari, Domeniile Bohotin, Domeniile Sâmburești, Prosecco JoyRide, Bar Events Suceava și Vin după Vin vor asigura cele mai bune sfaturi și oferte la selecțiile de vinuri, șampanie și coctail-uri, care vor garanta reușita petrecerii voastre.
Pe perioada târgului expozanții vor organiza o tombolă cu premii speciale, iar extragerea câștigătorilor va avea loc în cadrul unei emisiuni live pe postul Viva FM.