Luna ianuarie a dat startul olimpiadelor și concursurilor școlare, competiții în care sunt angrenați cei mai buni elevi de la ciclul gimnazial la cel liceal.
În această perioadă, școlarii susțin etapele premergătoare fazei județene, iar cei care vor obține cele mai bune rezultate se vor califica la competițiile organizate la nivel național.
Etapa pe școală a fost demarată, pentru mare parte dintre discipline, în luna ianuarie. Elevii cu cele mai bune rezultate se califică la etapele locale, programate pentru luna februarie, urmate de olimpiadele județene din luna martie.
Cei mai merituoși școlari vor constitui lotul județean care va participa la etapa națională. Pentru cele mai multe dintre olimpiade, faza națională este organizată în luna aprilie. Calendarele complete ale competițiilor din 2024 au fost publicate de Ministerul Educației pe site-ul www.edu.ro.
- Patru olimpiade naționale, în Suceava
În acest an școlar, județul nostru va fi gazdă pentru patru olimpiade și mai multe concursuri naționale, competiții ce vor antrena sute de elevi și profesori din toată țara.
Olimpiadele naționale de Limba şi literatura română (clasele IX-XII), Limba polonă maternă, Muzică - interpretare instrumentală (clasele V-VIII) și Olimpiada națională de creativitate științifică se vor desfășura în această primăvară la Suceava, pe lângă alte concursuri naționale.
Prima olimpiadă programată este etapa națională de Limba polonă maternă, din intervalul 7-9 martie, organizată în mod tradițional la Suceava, în parteneriat cu Uniunea Polonezilor din România.
Urmează Olimpiada Națională de Limba şi literatura română (clasele IX-XII), din 24-28 aprilie, și Naționala de Muzică - Interpretare instrumentală, desfășurată în perioada 25-28 aprilie.
Între 29 mai și 2 iunie, Suceava va găzdui Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, competiție pe echipe, juniori și seniori. Această competiție a fost înființată la inițiativa comună a Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Societății Științifice ,,Cygnus” - centru UNESCO, în 2019.