Polițiștii din Gura Humorului au continuat cercetările în cazul unui furt din data de 3 noiembrie 2023, când, pe timp de noapte, a fost sustras un microbuz marca VW Krafter din patrimoniul unei societăți locale.
La data respectivă, în toiul nopții, un hoț a profitat de faptul că microbuzul avea portierele descuiate și cheile în contact, l-a pornit și a plecat de la fața locului.
Urma microbuzului a fost pierdută pentru că, a rezultat din cercetările ulterioare, hoțul l-a înstrăinat imediat la un centru de fier vechi, pentru suma de... 800 de lei.
În cadrul acțiunii ”Blocada” de la finele săptămânii trecute, pe 26 ianuarie, polițiștii de la Gura Humorului au reușit să stabilească identitatea celui care a comis furtul.
Costel Dumitru Blasciuc, în vârstă de 23 de ani, din Marginea, a fost ridicat, audiat, apoi a recunoscut comiterea faptei, relatând și ce a făcut ulterior cu microbuzul.
Tânărul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, fiind reținut în arest pentru 24 de ore și introdus în arestul Poliției județene.
Poliția orașului Gura Humorului continuă cercetările în acest caz.