Vicepreședinte Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă consideră că Bucovina a fost destinația perfectă și pentru turiștii care au sărbătorit Crăciunul și Anul Nou pe stil vechi. Niculai Barbă a arătat că hotelurile și pensiunile din zona de munte a județului Suceava au fost „luate cu asalt” de turiștii care au ales să întâmpine Crăciunul pe stil vechi și să petreacă aici Revelionul.
„Majoritatea sunt din stânga Prutului și vin în Bucovina an de an, fiind și destul de aproape, pentru a se bucura de ospitalitatea gazdelor, bucatele tradiționale, pot vedea datini și obiceiuri și în această perioadă. Atmosfera de sărbătoare pe care o regăsesc aici este completată de peisaje unice, cu posibilitatea de a parcurge o serie de trasee montane, amenajate și atent monitorizate de Salvamont Suceava. Spre bucuria tuturor, s-au deschis și mai multe pârtii de schi. Surpriza plăcută a acestui sezon a fost Vatra Dornei, care le-a oferit atmosfera de veritabilă stațiune montană, cu Cazinoul Băilor recent redeschis pentru vizitare ca Centru Muzeal, cu pârtii de schi și patinoar, cu poteci de drumeție accesibile”, a spus Barbă.
El a adăugat că în următoarele săptămâni, ținând cont și de prognoza meteo care anunță zăpadă, dar și de faptul că sunt organizate mai multe evenimente și că vor fi deschise pârtiile de schi, se estimează că zona de munte a Bucovinei va fi plină de turiști.