Acțiunea clubului de fotbal Foresta, de a da în judecată Primăria Suceava și a cere suma de 1,6 milioane de lei, este calificată de primarul Ion Lungu drept „culmea tupeului”. „Ce pot să spun? Culmea tupeului! Cei de la Foresta, după ce au ratat trei sezoane la rând promovarea în Liga a II-a, vin acum și ne cer socoteală nouă”, a afirmat Ion Lungu.
Acesta a declarat, miercuri, în conferință de presă, că refuză să mai finanțeze de la primărie „aventurile” și „experimentele” clubului de fotbal Foresta. El a afirmat că a fost întotdeauna „de bună credință” în fața suporterilor, a iubitorilor de fotbal, a jucătorilor, a antrenorilor și municipalitatea a finanțat „cu toată buna credință activitatea la fotbal”. Ion Lungu a dezvăluit că în luna noiembrie a anului trecut a fost vizitat de „domnul Lucescu, de la Tarsin”, pe care nu-l cunoștea, și care l-a rugat ca primăria să sprijine financiar clubul, că „nu mai poate să suporte singur cheltuielile la Foresta”. „Iarăși am fost de bună credință și m-am implicat, i-am rugat pe vechii conducători să aducă justificări, le-au adus până la urmă, ca să putem da banii. Fac o paranteză, am înțeles că justificările erau demult, dar nu se aduceau ca să nu ia bani ceilalți. Acolo la fotbal sunt două tabere și am fost prins în acest război. De bună credință, le-am dat suma de 500.000 de lei”, a relatat primarul.
„N-am mai fost de acord cu noua aventură: cantonament în Antalya”
În opinia sa, „ruptura” dintre administrația locală și club s-a produs atunci când a refuzat să finanțeze din bani de la bugetul local cantonamentul fotbaliștilor în Antalya. „N-am mai fost de acord cu noua aventură: cantonament în Antalya. N-am învățat nimic din cantonamentul în Croația, de acum 2 ani, când am plecat în Croația, am cheltuit niște bani cum i-am cheltuit, s-a renunțat la antrenorul care era în funcție, la jucătorii care erau în funcție, a ieșit un tămbălău total, prejudicii de imagine și la club, și la municipalitate... S-a ales praful. N-am mai fost de acord pentru că nu văd logica. Noi avem datorii la stat și mergem în cantonament în Antalya? N-am mai fost de acord să dăm bani de la primărie pentru mers în cantonament în Antalya. Nu văd rostul, care e performanța noastră, ca să mergem în Antalya?! O echipă ca Oțelul Galați, care e în prima ligă, se antrenează la Vatra Dornei. N-am mai fost de acord cu această aventură, să cheltuim niște bani de-aiurea prin Antalya și aici s-a rupt firul de finanțare”, a dezvăluit primarul Ion Lungu.
„Stop! Nu se mai fac experimente pe banii primăriei. Vor să le facă, să le facă pe banii lor”
Chiar și în aceste condiții, el spune că „dacă domnul Lucescu vrea să pună acei 300.000 de care tot spune domnul Ciutac că mai trebuie acolo, primăria rămâne alături de fotbalul sucevean”, dar nu pentru a finanța „experimente de conducere”. „Cei de la Foresta să facă experimente de conducere a clubului pe banii lor. Am această demnitate și putere să spun: stop, ajunge! Foresta spune că e club privat, dar el de fapt e public, cu bani de la primărie. Nu se mai fac experimente pe banii primăriei. Vor să le facă, să le facă pe banii lor. Să meargă în cantonamente, să aducă alți antrenori, le doresc mult succes!”, a afirmat Ion Lungu.
Deocamdată, suma de 500.000 de lei din banii propuși inițial pentru club pentru acest an a fost retrasă și redirecționată pentru echipa de handbal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Astfel, suma dată pentru handbal crește de la 3,5 milioane de lei la 4 milioane de lei, iar cea pentru fotbal scade de la 2,5 la 2 milioane de lei. „Cu echipa de handbal colaborăm de 20 de ani și n-am avut niciodată nici o problemă. Nici cu justificările, nici cu organizarea, nici cu bani care nu ajung”, a subliniat Lungu.
Totodată, primarul a subliniat că „electoral fotbalul nu-ți aduce nimic, dacă este o victorie e meritul jucătorilor și al antrenorilor, dacă este înfrângere este <meritul> primarului”, dar s-a implicat în susținerea echipei de fotbal pentru că iubește sincer acest sport. „Eu chiar iubesc fotbalul, rămân alături de fotbalul sucevean, dar nu vom finanța decât echipe de Liga a III-a. Așa mi se pare corect. Este sub demnitatea noastră să finanțez, municipiul Suceava, o echipă din campionatul județean. Dacă ăștia nu merg și vine altă echipă din Suceava în Liga a III-a, cu mare plăcere o finanțăm, dar azi nu se pune problema. Care e logica? Dacă noi avem o echipă care e pe primul loc, care are șanse să promoveze, de ce să mergem într-un nou proiect, să finanțăm o echipă de Liga a IV-a? Și este încă o chestie care mă deranjează, că nu știu ce secrete avem noi și am pus la cale să facem un nou club... Eu nu cunosc așa ceva. Nimeni nu m-a contactat în acest sens”, a precizat primarul Sucevei.
La final, Ion Lungu a reamintit că Foresta trebuie să justifice 500.000 de lei pe care i-a primit de la bugetul local în luna decembrie. „Trebuia să-i justifice în termen de 15 zile. Până pe data de 15 ianuarie încă nu i-au justificat. Îi rog să aducă justificările pentru a nu fi puși în situația să le imputăm banii. Nu-mi doresc un război pe linie fotbalistică”, a mai declarat primarul Ion Lungu.