Mai mulți elevi ai Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava au sărbătorit Ziua Culturii Naționale, luni, 15 ianuarie 2024, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava.
Împreună cu profesorii coordonatori, prof. dr. Amalia Florina Popescu (inspector școlar), prof. dr. Dana Alexandra Sofian, prof. Magdalena Iacoban, prof. dr. Tatiana Matei, prof. Maria-Magdalena Brăneanu, elevii de la „Spiru Haret” au prezentat activitatea „Cultura suceveană între lirica eminesciană și muzica lui Ciprian Porumbescu”. Din program: Conferința „Plurivalența creației eminesciene”, susținută de conf. univ. dr. Daniela Viorica Petroșel (FLSC - USV); Prezentare PPT – Oamenii de cultură ai ținutului Sucevei, elevi ai Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava; Videopoem - Moment liric (versuri și muzică) în limba română/franceză/germană; Cafeneaua Culturală (Contemporaneitate și Posteritate).
Cultura națională ar fi mult mai săracă fără cultura din Bucovina
În deschiderea activității dedicate marelui poet național Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889), de la nașterea căruia s-au împlinit 174 de ani, au vorbit directorul Bibliotecii Bucovinei, dr. Gabriel Cărăbuș, gazda evenimentului, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă și directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, prof. Virginel Iordache.
Dr. Gabriel Cărăbuș a făcut referire la personalitatea marelui poet național Mihai Eminescu, care a fost și un mare patriot, dar și la personalitatea compozitorului Ciprian Porumbescu („ei s-au și intersectat la Putna”), care merită să fie evocați și de tânăra generație. „Este foarte important ca anumite activități să se desfășoare și în alte spații decât în școală. Activitățile culturale, educative, chiar sociale se pot desfășura în diverse alte spații, astfel încât tinerii, elevii să conștientizeze și să vadă ce înseamnă realitatea, care, uneori, în mediul familial sau școlar s-ar putea să nu fie conștientizată așa cum trebuie”, a explicat directorul bibliotecii.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a spus că anul acest va fi marcat de evenimente ce vor omagia trei personalități marcante ale culturii românești: Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu (Festivalul „Ciprian Porumbescu” continuă) și Nicolae Labiș.
„Cultura națională ar fi mult mai săracă fără cultura din Bucovina, iar pentru aceasta, fiecare dintre noi avem datoria să ne aducem contribuția pentru a îmbunătăți, a îmbogăți și a promova cultura. Fără cultură și fără credință nu putem vorbi despre viitorul unui neam. La mulți ani culturii sucevene! La mulți ani culturii naționale!”, a completat Niculai Barbă.
„Cuvintele în aceste momente sunt prea sărace”
Directorul Virginel Iordache a felicitat elevii care au pregătit activitatea „Cultura suceveană între lirica eminesciană și muzica lui Ciprian Porumbescu”, dar și pe profesorii coordonatori. „Am militat mereu pentru a ieși din școală cu evenimente de genul acesta, și nu pentru a epata, ci pentru a vă obișnui că voi sunteți viitorul. Se împlinesc 174 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu. Sunt momente în viața unei nații, în istoria literaturii române, când orice cuvinte a-i folosi, ele nu pot descrie stări sufletești, nu pot să descrie cu exactitate ceea ce simți și ceea ce vrei să spui. Cuvintele în aceste momente sunt prea sărace. Este necesar să lăsăm puțin timpul să curgă mai domol, să ascultăm ce spun cei care pot vorbi despre poetul național și să rostim, simplu, Eminescu. (...) Atunci când Eminescu merge braț la braț cu Ciprian Porumbescu, deja este un duet despre care chiar este imposibil să vorbești și să spui tot ceea ce ai de spus”, a completat prof. Virginel Iordache.