Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 11 (8540)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Sprijin

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților construiește un cămin pentru vârstnici, cu 85 de locuri, în apropierea Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților construiește un nou așezământ pentru persoane vârstnice, cu 85 de locuri, în apropierea Mănăstirii Teodoreni din cartierul sucevean Burdujeni. Duminica trecută, cu binecuvântarea arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, a fost sfințit locul în care se va construi noul cămin de îngrijire a persoanelor vârstnice și locul în care va fi ridicată biserica centrului, cu hramul Sfântului Efrem ce Nou. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor numeros de preoți, din care au făcut parte pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, pr. Laurențiu-Nicolae Stamatin, inspector bisericesc, pr. Tiberiu Bardan, director al Fundației „Anastasie Crimca”, părintele Vartolomeu Chira, de la Mănăstirea ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, și pr. Iustin Nistoroaea, directorul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”. La slujba de sfințire au fost prezenți numeroși credincioși.

De precizat că noul Așezământ pentru vârstnici „Sfântul Efrem cel Nou” din Suceava va fi construit pe o suprafață de circa 17.300 metri pătrați, situați în imediata apropiere a Mănăstirii Teodoreni. Complexul va dispune de clădirea pentru cazarea celor 85 de bătrâni, dispensar, corp administrativ, cantină, biserică și capelă mortuară. De proiectul pentru construcția noului așezământ pentru persoane vârstnice se ocupă direct părintele Vartolomeu Chira, de la Mănăstirea ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, și pr. Iustin Nistoroaea, directorul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”.

După slujba de sfințire a locului în care va fi construită biserica, preotul protopop Ionel Doru Budeanu a ținut să mulțumească Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântarea dată și sprijinul acordat în vederea construirii acestui nou așezământ pentru persoane vârstnice. „Aici, în acest loc, nădăjduim să răsară ceea ce va fi spre folosul persoanelor vârstnice și pentru trupurile lor, dar și pentru sufletele lor. Pentru că mai întâi avem nevoie să ne tămăduim sufletele, pentru ca apoi trupurile să poată primi prin binecuvântarea lui Dumnezeu cele ce au nevoie”, a transmis pr. Ionel Doru Budeanu.

La rândul său, directorul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pr. Iustin Nistoroaea, a spus că pentru el sfințirea locului în care va fi construit noul așezământ și punerea pietrei pentru noua biserică reprezintă un moment extrem de emoționant. „Fiecare om când își petrece ziua cu sănătate se bucură de fiecare zi a vieții sale. Fiecare om care în sănătatea pe care o are mai este binecuvântat de Dumnezeu să aducă un dar prețios și deplin lui Dumnezeu, cu atât mai mult este emoționat și se consideră binecuvântat. Ceea ce ne dorim noi aici este un lucru îndrăzneț, dar nicidecum pentru a face nu știu ce demonstrație, ci doar pentru a merge în continuare să slujim aproapelui”, a spus pr. Iustin Nistoroaea. El a adăugat că după sfințirea locului în care va fi construit așezământul se începe concret un alt lucru „spre slava lui Dumnezeu și spre slujirea aproapelui nostru”. „Sfântul Ioan cel Nou ne cheamă să mai ridicăm un cămin alături de un alt sfânt nou, Sfântul Efrem. Și, iată, acești doi sfinți ne vor ajuta în această lucrare, mai departe, ca să putem ridica pe această frumoasă așezare un cămin în care vom putea găzdui 85 de persoane în vârstă, un loc în care se va ridica un dispensar pentru îngrijirea acestora, bineînțeles, o clădire administrativă și acest paraclis unde își vor găsi totdeauna liniștea și mângâierea sufletească”, a mai transmis pr. Iustin Nistoroaea. El a ținut să-i mulțumească Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru susținerea permanentă a acestei lucrări, precum și părintelui Vartolomeu pentru „colaborarea deosebit de frumoasă” în realizarea acestui proiect.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților construiește un cămin pentru vârstnici, cu 85 de locuri, în apropierea Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni.
 Vizualizări articol: 1448 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților construiește un cămin pentru vârstnici, cu 85 de locuri, în apropierea Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei