Traian Andronachi, actual președinte al PSD Rădăuți și candidat de primar, a depus o solicitare la Primăria Rădăuți pentru a-și recupera sumele de bani pe care trebuie să le primească în baza unei hotărâri judecătorești prin care s-a decis că demiterea sa din funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți este nelegală. Este vorba de o sumă de 1.092.693,31 de lei (peste 200.000 de euro), la care se adaugă dobânda, actualizarea cu rata inflației și costurile de executare silită. Trebuie spus că soluția prin care Traian Andronachi a câștigat procesul nu este definitivă, dar este executorie.
În documentul depus la Primăria Rădăuți în cursul zilei de vineri, executorii judecătorești au formulat următoarea solicitare: ”Urmare a cererii formulată de creditorul Andronachi Traian în dosarul nr. 96/2003, aflat pe rolul acestui birou, și în baza prevederilor 783 din Codul de procedură civilă, vă rugăm ca în termen de 5 zile de la primirea prezentei să procedați la indisponibilizarea și poprirea sumelor de bani prezente și viitoare din veniturile ce se cuvin debitorului Primarul municipiului Rădăuți până la concurența sumelor de 1.092.693,31 de lei ce reprezintă drepturi bănești cuvenite conform contractului de management nr. 9187/2020 pentru perioada cuprinsă între data de 10 martie 2021 și data reintegrării efective, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă de la data exigibilității acestor drepturi și până la plata lor efectivă și cheltuieli de executare silită conform încheierii din data de 03.01.2024. Sumele reținute se vor pune la dispoziția executorului judecătoresc în contul de consemnare deschis la Libra Bank”. Încheierea de ședință de la Judecătoria Rădăuți privind executarea silită poate fi atacată, dar este executorie.
Acțiunea executorului judecătoresc vine după ce Tribunalul Suceava a desființat Hotărârea nr. 99 din 5 martie 2021, adoptată de Consiliul de Administraţie al Spitalului ”Sf. Dr. Cosma şi Damian” Rădăuţi, prin care managerul de la acea vreme, Traian Andronachi, a fost demis. Judecătorul care a analizat dosarul a precizat că atât hotărârea menționată, cât şi procedura derulată în faţa Consiliului de Administraţie au fost nelegale. Ca atare, Traian Andronachi trebuie repus în funcție și trebuie să i se returneze toate drepturile bănești aferente. Soluția a fost atacată la Curtea de Apel Suceava, dar este executorie.