Măsurile necesare pentru buna funcționare a societății de transport public local a Sucevei în 2024, inclusiv o creștere a veniturilor salariaților, care asigură acest serviciu public zi și noapte, indiferent de vreme, inclusiv sâmbăta și duminica și de sărbătorile legale, au fost discutate de primarul Sucevei, Ion Lungu, cu conducerea TPL și reprezentanții sindicatelor.
Prezent la sediul de pe strada Căpitan Grigore Andrei, din Burdujeni Sat, unde sunt garate, spălate, întreținute și puse la încărcat cele 40 de autobuze electrice mari și cele 22 de microbuze electrice, primarul Ion Lungu s-a întâlnit cu directorul TPL Suceava, Gabriel Petruc, și cu liderii sindicali, Modest Botușan și Sorin Fodor.
„Facem tot ce se poate în limita legii, pentru a crește veniturile salariaților de la TPL. Continuăm să modernizăm transportul public local din orașul nostru”, a spus edilul Sucevei.
Cu această ocazie, Ion Lungu a menționat că a avut plăcerea de a cunoaște pe unul dintre cei mai buni șoferi de la TPL - Măriuța Spătaru, pe care a felicitat-o pentru că a revenit acasă și lucrează în transportul public de persoane – o meserie care nu e deloc ușoară, mai ales în condițiile de trafic de la noi, dar și din prisma interacțiunii cu oamenii, care uneori pot fi foarte dificili.