Medicul stomatolog care a fost cercetat în dosarul lui Vasile Andriciuc, primarul comunei Șcheia, a fost găsit nevinovat chiar de procurorii care l-au anchetat. Vasile Huțanu a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine, ori pentru altul, un folos necuvenit”. În final, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au decis să dea ordonanță de clasare, astfel încât Vasile Huțanu este exonerat de orice răspundere penală. Din eroare, în numărul de ieri al ziarului am publicat faptul că medicul stomatolog ar fi fost trimis în judecată, informație pe care o corectăm cu acest prilej.
Vasile Huțanu a beneficiat în perioada 18 ianuarie 2019 - 4 ianuarie 2022 de un spațiu de 40,3 mp ce reprezintă două camere şi spaţiu de aşteptare, situat la mansarda Şcolii Gimnaziale ”Dimitrie Păcurariu” Şcheia, cu destinația de cabinet stomatologic, pe o perioadă de doi ani. Spațiul i-a fost acordat fără a fi adoptată Hotărâre de Consiliu Local privind închirierea imobilului. Ulterior, au mai fost semnate două acte adiționale privind prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de un an şi modificarea preţului chiriei de la 1 euro/mp la 0,25 euro/mp. Prejudiciul în acest caz a fost calculat la 6.653,67 de lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitate pentru perioada 18 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2022. Acest prejudiciu a fost achitat, iar Vasile Huțanu nu mai are nici o calitate în dosarul primarului Vasile Andriciuc ajuns acum în instanță.