Aștept să treacă ziua!

Titlul mi-a fost sugerat de un pensionar cu probleme medicale a cărui libertate de mișcare este drastic limitată. Din păcate, această atitudine se manifestă la foarte mulți români, inclusiv la cei în activitate. Mai ales dacă activitatea se desfășoară ”la stat”. Mă refer la cei care rup ușa instituției la sfârșitul programului, după ce au privit ceasul la fiecare sfert de oră din cele 8 pontate. Acest ”aștept să treacă ziua” se transformă în aștept să treacă luna, anul… viața? Chiar nimic nu le suscită interesul în existența pe acest pământ? Deși pare greu de crezut, mulți români ”vegetează”, dar gata cu filozofia!

Cei mai mulți angajați care așteaptă finalul zilei de muncă ce vine infernal de greu se regăsesc la stat. Se mai află (foarte puțini) și în sistemul privat, unde este vorba de neamuri, amantele sau odraslele șefilor administrațiilor de stat cu care firma în cauză are contracte. Cei care se plictisesc cumplit în timpul orelor de program sunt cei care nu prea au atribuții clare și care să ”acopere” întreaga zi. Nu au atribuții suficiente pentru că nu pot să le ducă la îndeplinire sau sunt susținuți de șefi ”cu munci de răspundere la partid”! În ambele cazuri este clar că ar trebui concediați pentru că sunt inutili. Dar nimeni nu are curaj să o facă! Astfel avem un număr de bugetari dublu față de Polonia la o populație pe jumătate! De ce românul să suporte financiar de 4 ori mai mulți angajați la stat? Primăria Suceava avea în 1990 un număr de 40 de angajați. Acum are peste 600 fără Poliția Locală și cei de la Spații Verzi!! În România, administrațiile sunt cel mai mare angajator! Nu industria, serviciile, construcțiile etc.!!

În plus, cei care așteaptă zilnic sfârșitul programului au un talent rar de a se eschiva de la orice răspundere în activitatea curentă. Un fost coleg spunea, pe timpul socialismului biruitor: ”Nu știu, nu mă bag, eu am șef!” Și-a încheiat activitatea fără probleme și a ieșit la pensie mulțumit! Dar totuși sunt activități și acțiuni urgente care trebuie duse la îndeplinire. Sunt angajații fără pile care o fac! Sunt zone în sistemul public (ministere, agenții centrale și locale, instituții de îndrumare și control etc.) în care un angajat acoperă chiar și 4 ”visători” cu spatele asigurat.

Faptul că sunt prea mulți este reflectat și de statistica ce arată că o bună parte din bugetari activează în administrația centrală și locală. Dacă la nivel central superîncărcarea cu personal inutil este mai puțin vizibilă, la nivel local sare în ochi! Sunt localități cu aproape același număr de locuitori și aceeași întindere geografică (deci au cam aceleași probleme) care au angajați aproape 10 salariați și altele cu 40. Și mă refer la comune mici, care apelează la bugetul central inclusiv pentru asigurarea salariilor angajaților. Trebuie redus la un nivel optim personalul? Categoric da! Dar nu prin reducerea la jumătate a orelor de program pentru femeia de serviciu sau pentru fochistul de la școală. Cei disponibilizați nu rămân pe drumuri decât dacă sunt total incompetenți sau refuză munca. Oferte de locuri de muncă sunt în mediul privat, care acum apelează la angajați din afara UE. Nu așa se manifestă ”grija față de om”, salarizând personal fără să fie necesar. Niciunde în lume!

Un alt element care determină ”înghesuiala” de la stat este generată de nivelul salarizării din domeniu. Este normal să câștigi în sistemul public mai mult decât în cel privat și muncind mult mai puțin? Categoric NU! Și se întâmplă doar în România! Cum ar fi săptămâna de muncă de patru zile cu reducerea proporțională a salariului? Ar suferi locuitorii? NU! Guvernul (partidul) care va reduce numărul angajaților și salariile la stat va câștiga mai multe voturi? Da!

PS: Acum câteva luni, Miss Moscova a spus că Bosnia este capitala României. Raluca și-a făcut masteratul la Moscova, mi-am adus aminte. Simplă coincidență?

Dan Strutinschi