Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Straja, a murit în accidentul rutier care a avut loc duminică după-amiază pe E 85, în afara localității Cordun, lângă Roman. În condiții de ninsoare, tânărul în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism, a fost ucis de un vehicul greu scăpat de sub control, care a intrat pe sens opus. În mașina tânărului care a decedat se mai afla ca pasager o fată de 19 ani, din Putna, care a fost rănită în urma accidentului.
”Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Cordun, din direcția Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus și intrând în coliziune cu două autoturisme și un alt ansamblu de vehicule”, a transmis Poliția din Neamț.
Impactul cel mai puternic a fost cu autoturismul care era condus de Ilie Ursulean, din Straja.
Rănit în accident a fost și șoferul care a pătruns pe contrasens.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.