Elevii navetiști din mai multe județe vor plăti din buzunarul lor costul transportului pentru a ajunge la școală, de luni, 8 ianuarie.
În acest context, Ministerul Educație a adus o serie de precizări legate de asigurarea transportului gratuit pentru elevi, făcând referire la acele județe, printre care și Suceava, în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier județean.
Ministerul promite elevilor puși în situația de a face naveta până la școală că va deconta costurile suportate de aceștia. La nivelul județului nostru, numărul școlarilor care fac naveta zilnic se ridică la aproximativ 8400, costul unui abonament lunar ajungând și la 500 lei.
Ministerul Educației menționează că „decontul transportului se va face în două modalități, și anume: Acolo unde există serviciu public județean de transport, în cazul existenței contractelor de delegare a gestiunii încheiate între consiliile județene și operatorii de transport rutier, operatorii eliberează abonamente gratuite elevilor și solicită ulterior decontul acestora inspectoratelor școlare. În cazul în care nu există mijloace de transport public pe rutele de deplasare, elevilor li se acordă o sumă forfetară, stabilită prin hotărâre a CJ”.
În județele în care au fost atribuite contracte de delegare a gestiunii au putut fi decontate serviciile prestate de operatorii de transport prin inspectoratele școlare, din bugetul Ministerului Educației.
„Așa cum reiese, însă, din informațiile transmise de Consiliile Județene Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în 14 județe nu se asigură servicii publice de transport rutier județean.
În consecință, în aceste situații vor fi acordate sume forfetare stabilite prin hotărâre a CJ, cu avizul conform al ANRSC”, menționează reprezentanții ministerului.
Aceștia mai adaugă că în cele 14 județe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier județean, începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate prin hotărârea consiliului județean.
De asemenea, pentru operatorii de transport care au asigurat transportul elevilor și au înaintat facturi pentru decont inspectoratelor școlare județene, de la începutul cursurilor școlare și până la data de 1 februarie 2024, inspectoratele școlare vor plăti sumele către transportatori, la nivelul valorii medii lei/km la nivel național, comunicată de ANRSC și aprobată de consiliul județean.
În cazul în care nu au beneficiat de transport gratuit, elevii vor primi sumele forfetare, după aprobarea valorii unitare lei/km de către consiliul județean, cu avizul conform al ANRSC.
„Consiliile Județene vor trebui să aprobe valorile unitare lei/km până la data de 1 februarie 2024. Pe măsură ce în cele 14 județe se vor încheia contracte, în baza acestora va fi posibilă plata către operatorii de transport. Până atunci, se vor asigura sumele forfetare elevilor”, precizează Ministerul Educației.