În cadrul programului „Banca de alimente”, voluntarii Crucea Roșie Suceava, împreună cu Carrefour, au colectat și distribuit pachete alimentare pentru aproximativ 150 de familii care au o situație financiară precară, familii care reunesc peste 300 de persoane.
Crucea Roșie Suceava, în parteneriat cu autorități locale, a mai distribuit 2.800 de tichete sociale la 186 de familii nevoiașe, valoarea ajutorului fiind de 150 de lei pentru o familie.
Tot în această lună, ne-a spus Corneliu Dediu, director Crucea Roșie Suceava, au fost distribuite pachete alimentare (ulei, zahăr, făină, conserve, biscuiți) către 176 de familii de cetățeni ucraineni (480 de persoane, din care 170 de copii) care sunt stabilite în Suceava.
„La Rădăuți se afla singura Tabără pentru refugiați de pe teritoriul României care este încă deschisă. La solicitarea ISU și a autorităților, Crucea Roșie a asigurat masa pentru persoanele cazate în această tabără începând cu 1 august 2023, asigurând 3.110 porții zilnice, complete, până pe 16 decembrie. Crucea Roșie a obținut o nouă finanțare pentru a continua să susțină financiar masa persoanelor refugiate din tabără, astfel că, pe 17 decembrie 2023, a fost semnat un nou protocol de colaborare pentru alte 2.120 de meniuri. Valoarea totală a ajutoarelor acordate în această perioadă persoanelor defavorizate din județul Suceava, precum și pentru ajutorarea cetățenilor refugiați din Ucraina, a depășit 155.000 de lei (peste 31.000 euro)”, a transmis Corneliu Dediu.
Crucea Roșie Suceava continuă construcția Secției de la Recuperare PostCovid de la Gura Humorului, clădire la care contribuie cu 2.440.000 de lei (aproximativ 500.000 de euro). Noua secție a început să capete contur, clădirea fiind ridicată, urmând ca în scurt timp să se înceapă lucrările la interior. „Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în anul 2023, în activitățile Crucii Roșii Suceava, și vă dorim un an 2024 plin de sănătate, belșug și împliniri”, a mai spus directorul Crucii Roșii Suceava.
Pentru cei care doresc să sprijine în continuare, financiar, activitățile și proiectele Crucii Roșii Suceava, pot face acest lucru folosind următoarele date: Beneficiar: Crucea Roșie Suceava, CUI: 4244520, IBAN : RO60RNCB0244020411980001 .