Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 23 dec 2023 - Anul XXVIII, nr. 302 (8526)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Proiect

Mihaela Florea și Grupul Vocal „Flori din Bucovina” au lansat recent videoclip la colinda „Vino Iisuse”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Interpreta de muzică populară Mihaela Florea și Grupul Vocal „Flori din Bucovina” au lansat recent videoclip la colinda „Vino Iisuse”. Mihaela Florea, care este și profesoară de muzică, născută în satul Negrileasa, comuna Stulpicani, a cooptat în proiectul de Crăciun „Vino Iisuse” mai multe eleve: Flocea Alexandra, Marcu Patricia, Popescu Luiza, Balan Sânziana, Nacu Reveca, Frunză Alessia, Aramă Ioana, Catargiu Bianca. Cea mai mică fetiță din videoclip, ne-a spus profesoara Florea, este nepoțica ei, Ema-Ștefania, pe care o iubește foarte mult.

Grupul Vocal „Flori din Bucovina” a luat ființă acum patru ani, la inițiativa Mihaelei Florea. „Am început cu un singur elev, iar acum sunt 18 copii, care fac parte din acest grup. De doi ani, eu m-am mutat în Iași, activez în prezent în învățământ, tot în Iași, dar nu am renunțat la acest grup vocal și nu voi renunța niciodată. Iubesc foarte mult copiii în general, iar elevii mei sunt ca și copiii mei. Sunt deseori întrebată dacă nu îmi este greu să fac săptămânal naveta de la Iași la Negrileasa, pentru a pregăti acești copii, dar atunci când faci ceva cu drag, depui suflet și ești împlinită, nimic nu este greu. Le urez tuturor elevilor mei mult succes în cariera muzicală și nu numai. Felicitări tuturor părinților pentru implicarea în proiectele noastre”, ne-a spus prof. Mihaela Florea.

Profesoarei i-a plăcut de mică să cânte și, spune ea, va cânta toată viața „cât bunul Dumnezeu mă va ține sănătoasă. Muzica este totul pentru mine. Le mulțumesc din suflet părinților mei, Toader și Paraschiva, pentru tot sprijinul acordat. Au făcut foarte mari sacrificii pentru ca eu să fiu astăzi aici și le sunt recunoscătoare mereu”.

Părinții tinerei interprete au dorit să-i transmită un mesaj fiicei, în prag de sărbători: „Felicitări pentru tot ce faci! Bunul Dumnezeu să-ți ajute la tot pasul. Noi mereu îți suntem alături. Am muncit foarte mult în viața noastră și ne-am ajutat fetele să aibă o carieră. Suntem mândri de ele.”  

Mihaela Florea a absolvit Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, apoi Facultatea de interpretare, compoziție și studii muzicale teoretice la Universitate de Arte „George Enescu” din Iași. După absolvirea facultății, Mihaela a activat doi ani ca profesor la Școala Gimnazială Stulpicani și Școala Gimnazială Frasin, iar în prezent este cadru didactic în învățământul ieșean. Mentorul artistei a fost încă de la debutul în lumea muzicii populare cunoscutul interpret Sorin Filip, cel care i-a îndrumat pașii pe tot parcursul carierei muzicale, căruia artista îi mulțumește din toată inima pentru încredere și pentru sprijinul acordat. Artista are mari planuri pentru copiii care activează în Grupul Vocal „Flori din Bucovina”, cu care vrea să dezvolte și alte proiecte culturale, care au la bază muzica și tradițiile din Bucovina.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mihaela Florea și Grupul Vocal „Flori din Bucovina” au lansat recent videoclip la colinda „Vino Iisuse”.
 Vizualizări articol: 1336 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Mihaela Florea și Grupul Vocal „Flori din Bucovina” au lansat recent videoclip la colinda „Vino Iisuse”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei