Un biciclist care se deplasa pe drumul județean 176, în zona localității Moldovița, și-a găsit sfârșitul în dimineața zilei de marți, 19 decembrie. Bărbatul a fost acroșat cu oglinda unui autoturism marca Dacia Logan, condus de o femeie. În urma acestui incident, bărbatul a căzut pe carosabil, iar ghinionul a făcut ca din aceeași direcție din care venea Dacia Logan să vină un alt autoturism, marca Mercedes, la volanul căruia se afla tot o femeie. Din păcate, cea de a doua șoferiță nu l-a mai putut evita pe biciclistul întins pe jos și l-a călcat. Bărbatul a murit pe loc, iar ulterior a fost dus la morga spitalului din Câmpulung Moldovenesc. Ambele șoferițe au fost testate cu aparatul etilotest și s-a constatat că nici una nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acum, polițiștii au deschis un dosar penal și urmează să stabilească gradul de vinovăție a fiecăreia din persoanele implicate în tragedia de la Moldovița.