Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, le-a transmis liberalilor suceveni să se uite pe sondajele de opinie înainte să anunțe că vor să câștige toate alegerile care vor avea loc anul viitor. „Ca urmare a afirmaţiilor colegilor noştri liberali, care au declarat recent că îşi propun să câştige toate rândurile de alegeri anul viitor, le sugerăm să arunce o privire peste cel mai recent sondaj CURS realizat în judeţul Suceava, în perioada noiembrie-decembrie 2023, ca să vadă care este locul lor cu adevărat în opţiunile alegătorilor”, a spus Ioan Stan. El a arătat că rezultatele acestui sondaj arată că în preferințele de vot la nivelul judeţului Suceava pe primul loc se află PSD, cu 37%, iar pe locul doi, la o distanţă semnificativă, se află PNL, cu 23%, partid aflat la egalitate cu AUR, care are tot 23%.
Liderul PSD Suceava a precizat că pe următoarele poziţii se află USR – 7%, SOS România - 6%, Pro România - 2%, alt partid - 2%.
„Cei din PNL trebuie să ţină cont că aceste procente sunt exprimate de alegători în condiţiile în care cei de la AUR încă nu au dat startul campaniei electorale şi sunt deja pe trend de creştere ca partid. Dacă nu ne cred pe noi, le recomandăm să-i sune pe cei de la CURS ca să le explice cum stă treaba şi care este realitatea din teren. Pentru că una este <realitatea> văzută printre hore, diplome de excelenţă, strigături, pomana porcului şi alta e realitatea văzută şi trăită de suceveni zi de zi. Iar dacă colegii de la PNL continuă să facă spectacol în loc de administraţie, vor avea nevoie de macarale ca să le ridice procentele în anul electoral care stă să înceapă. Acestea fiind spuse, promitem că lunile următoare vom reveni cu alte surprize plăcute pentru locuitorii judeţului nostru, dar neplăcute pentru colegii din PNL. Le vom dezvălui pe parcurs”, a transmis liderul PSD Suceava.
El a precizat că sondajul de opinie amintit a fost realizat pe un eşantion de 1.067 de respondenţi cu vârstă de 18 ani şi peste, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural. Validarea eşantionului s-a realizat pe baza ultimelor date INS, iar metoda de culegere a datelor a fost faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor.