Un grup de 30 de elevi de la școlile din Bănești și Stamate, comuna Fântânele, a venit marți cu colinda, dar și cu obiceiurile de iarnă la ”Monitorul de Suceava”. Au venit cu un repertoriu de colinde din zona de baștină, dar și cu jocul urșilor și al caprelor. Nu a fost singura oprire a grupului. Ziua a început la firma de pază NGGS, a urmat apoi Tipografia Celestin, unde copiii au avut posibilitatea de a vizita și a vedea cum apar diferite lucruri tipărite.
Grupul de copii a poposit apoi la centrele pentru persoane cu probleme de la Mitocu Dragomirnei și Todirești. Aici copiii au dat pachete cu bunuri pe care le-au strâns cu ocazia acțiunii ”Cămara bunicii”, iar pe plan spiritual au oferit colinde și obiceiuri tradiționale de iarnă. La final au mers la CSM Suceava, acolo unde o parte dintre elevi sunt legitimați la diferite secții.
Pe acest itinerariu, copiii au fost însoțiți de Sorin Hîj, primarul comunei Fântânele, directoarea școlii, Corina Balan, și coordonatorul corului, Ionel Aghiniței, dar și de alți profesori și părinți.