Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 16 dec 2023 - Anul XXVIII, nr. 296 (8520)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Avertizare

Ioan Balan atenționează că doar o decizie a Ministerului Transporturilor ar mai putea bloca proiectul autostrăzii Pașcani – Siret

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava – Siret are toate premisele să fie realizat și doar o decizie nefavorabilă a Ministerului Transporturilor ar mai putea bloca această investiție. Ioan Balan a spus că autostrada A7 va decongestiona traficul și va debloca multe localități aflate pe traseul de la București la Suceava, iar de maximă importanță este tronsonul spre Siret.

Ioan Balan a subliniat faptul că pentru finalizarea documentației necesare tronsonului Pașcani - Suceava, un rol extrem de important l-au avut Consiliul Județean Suceava și președintele acestei instituții, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur. „Ceea ce a ținut ca decizie politică pentru autostrada A7 Pașcani – Siret s-a făcut. Proiectul acesta este pe drumul cel bun. Astăzi țineți minte ce vă spun. Numai o rea voință mai poate opri acest proiect care este pus pe traiectorie. Cu alte cuvinte, vreau să o spun răspicat. Doar o decizie a Ministerului Transporturilor ar putea bloca parcursul firesc și rapid al construcției acestei autostrăzi de la Pașcani la Siret. E o necesitate, chiar strategică”, a spus Balan.

El a subliniat faptul că autostrada de la Pașcani la Siret este absolut necesară având în vedere și situația actuală, cu traficul îngreunat către Ucraina. „Uitați-vă că ajungem aproape în imposibilitatea de a circula de la Suceava la Rădăuți și Siret. Ucraina și tot ce se întâmplă pe această zonă ne obligă la urgentarea acestui proiect. Eu cred în capacitatea coaliției pe care o avem astăzi la nivel național și cred că va funcționa în continuare și că mai puțin vor continua chestiunile acestea politice care au existat în trecut”, a declarat deputatul PNL de Suceava.

El a ținut să precizeze că a făcut aceste afirmații deoarece au mai existat situații în care actualii parteneri de coaliție, de la PSD, au încercat să blocheze anumite investiții din județ. „Eu sunt genul de om care spune lucrurilor pe nume. Am trăit perioade în care eram în opoziție cu colegii noștri și în loc ca ei să tragă pentru județul Suceava, mergeau pe la anumite instituții publice finanțatoare, pe la anumite ministere și spuneau că dacă puteți încercați să blocați pentru Suceava că acolo e președinte Gheorghe Flutur, că e PDL, că e PNL la guvernare și nu vrem să realizeze profit electoral politic. Sper ca lucrurile acestea să nu se întâmple în perioada următoare și sper, pentru binele și pentru ceea ce spunem noi în coaliție, că și noi, și PSD ne-am dat mâna pentru binele țării și în mod special pentru binele județului Suceava”, a afirmat Ioan Balan.  

El consideră că PSD și PNL trebuie să demonstreze și să arate populației că această coaliție de guvernare este una funcțională. „Nu cred că cetățenii așteaptă anul viitor un concurs de furat primari unii de la alții. Vedeți că noi suntem în cheia aceasta de a continua ceea ce avem. Nu încurajăm sub nici o formă transferul acesta de primari de la PSD la PNL, de la PNL la PSD, pentru că suntem o coaliție și tot împreună va trebui să guvernăm și județean, și național”, a încheiat Ioan Balan.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ioan Balan atenționează că doar o decizie a Ministerului Transporturilor ar mai putea bloca proiectul autostrăzii Pașcani – Siret.
 Vizualizări articol: 574 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ioan Balan atenționează că doar o decizie a Ministerului Transporturilor ar mai putea bloca proiectul autostrăzii Pașcani – Siret0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei